Despre asasinii de iubiri
Nu exista un profil fizico-psihologic, dar daca ar fi sa fie ar suna asa...si ar tot suna (nimeni n-ar raspunde):
Barbatii care mi-au 'distrus dragostea' au fost si blonzi si bruneti, si inalti si scunzi si slabi si fortosi. O aveau si mare si mica si tare si nu prea(increderea in sine). Fara exceptie au fost egoisti, frustrati de viata si iubire materna (de obicei in exces). Au fost si vor fi instabili si imaturi emotional, dar capabili de a face cele mai neasteptate gesturi de iubire. Aveau in ei un acel ceva extrem de senisibil si frumos ce statea langa o impletire respingatoare si infricosatoare de demoni. Asa i-am ales, asa m-au gasit. Am incercat sa-i cunosc, sa le potentzez calitatile, sa-i salvez de ei insisi. Am reusit numai sa ma pierd in labirintul inefabilului masculin, fara inteles, fara concluzii. I-am iubit cu incrancenare maxima, cu tot ce sunt eu, fara bariere, fara aparenta, perfect si total, pana in ultima clipa a unei iubiri disperate, cand altcineva le-a luat locul. Unii au avut curajul sa ma paraseasca, altii mi-au stors sufletul cate putin in mii de picaturi chinezesti, intr-un egoism greu de inchipuit. M-am umilit si m-am daruit fara capacitate de autocontrol. Asa sunt eu, totul sau nimic, 'fight or fly', adrenaline junkie. Au plecat cu o bucata din mine, m-au handicapat emotional pana la capat. Au sufocat toate clipele de frumos, putin cate putin.
Asasini fara vina.
Azi nu mai cred in nimic. Maine probabil ma voi mai lasa pacalita. As prefera sa mor intr-o zi de poimaine.
