Titlu

E gol.
De acolo de unde izvorau cuvintele din taste parca nu mai curge nimic. Nu stiu cand a secat totul. Si nici de ce.
Au trecut pe langa mine clipe. Iar eu am trecut prin ele. Si n-a curs nimic. Nici un strop de cerneala nu a mai vrut sa mazgaleasca hartia. A fost mai mult anul trairii decat anul marturisirii. Mi-e mila de timpul nepunctat. L-am lasat prada unei memorii subiective si inselatoare.
E amuzant privind in urma scrijelitul de ganduri si idei. E caraghios. Nimic nu mai merita scris. E altcineva aici. E blogul altcuiva. Sunt altcineva.
E pur si simplu gol.

Return

Just because I'm losing
Doesn't mean I'm lost
Doesn't mean I'll stop
Doesn't mean I'm across

Just because I'm hurting
Doesn't mean I'm hurt
Doesn't mean I didn't get what I deserve
No better and no worse

I just got lost
Every river that I've tried to cross
And every door I ever tried was locked
Ooh-Oh, And I'm just waiting till the shine wears off...

You might be a big fish
In a little pond
Doesn't mean you've won
'Cause along may come
A bigger one

And you'll be lost
Every river that you try to cross
Every gun you ever held went off
Ooh-Oh, And I'm just waiting till the firing stops
Ooh-Oh, And I'm just waiting till the shine wears off
Ooh-Oh, And I'm just waiting till the shine wears off...

Back

place for self

Schloss Freudenberg – unfurling the mind and senses

Pass more often
through woods
than through books,
trees and stones
teach you what masters cannot.

-Bernard von Clairvaix,1090-1153

The path to Schloss Freudenberg is unexpectedly modest; patchy asphalt is bordered by wooden stakes and exposed wiring. Narrow wooden plank stairs rest on what were once steps, stretching almost across the entire width of the building, but are now covered with tar sheeting. Uneven parquet floors creak underfoot.Unknowingly, visitors have already begun their journey through Schloss Freudenberg's "Field of Experience towards the Unfurling of the Senses and Thoughts". Here you can explore "how the eye sees, the ear hears, the nose smells, the skin senses, the fingers touch, the feet (under)stand, the hands (be)hold, the brain thinks, the lungs breathe, the blood pulsates, [and] the body vibrates".
Huge black and white and colorful discs rotate on the walls, creating dynamic images; a maze in the complete darkness rises and falls; steel bells are suspended from a ceiling, their clappers almost reaching the floor; metal plates on thin stems emerging out of a sand floor can be played with cello bows, creating music and tone paintings. Outdoors on the 16 hectare grounds, an Aeolian harp (named after the Greek god of wind, these harps are 'played' by the wind) graces a hillside next to a stone labyrinth; a barefoot-path made of smooth pebbles, bricks, stones, wood, and other materials snakes through a section of forest past a humming hole; the playground is flanked by mounds of carefully assembled logs and ropes; there are stilts, balancing discs, and a giant set of duet swings.
Schloss Freudenberg's cafe offers a range of refreshments and desserts made at Mechtildehausen's bakery, a local organic and communal farm. Perhaps the most unusual eating experience, however, is at 'The Dark Bar' (Der Dunkelbar). Through heavy black floor-to-ceiling curtains, visitors enter complete darkness. Friendly bartenders put nervous customers at ease by asking them to follow the sounds of their voices, left, right, feel for the barstools. Orders are filled and customers reach hands out towards glasses or plates that are gently tapped on the counter. Food and drink is savored while bodies finally begin to relax after repeatedly straining to see. Ears perk up to identify the multitude of sounds, clinking forks, giggling, footsteps, and throats cleared, which would normally be perceived as white noise. In recent years, Schloss Freudenberg's success has inspired others to create Dark Bars in Berlin, Koeln, Hamburg, Nürnberg, and Zurich.

pe scari, pas cu pas

Diferit nu inseamana mai bine, neobisnuit nu inseamna mai rau. Este doar o bucata de viata neexplorata si neexploatata. Boom-ul informational e lipit cu nitroglicerina. Creierul sta sa explodeze.

the night before the dawn...

Proiectii...

Hello
Can you hear me?
Am I gettin' through to you?
Hello
Is it late there?
There's a laughter on the line
Are you sure you're there alone?
Cause I'm
Tryin' to explain
Somethin's wrong
Ya just don't sound the same
Why don't you
Go outside
Kiss the rain
Whenever you need me
Kiss the rain
Whenever I'm gone, too long.
If your lips
Feel lonely and thirsty
Kiss the rain
And wait for the dawn.
Keep in mind
We're under the same sky
And the nights
As empty for me, as for you
If ya feel
You can't wait till morinin'
Kiss the rain
Hello
Do you miss me?
I hear you say you do
But not the way I'm missin' you
What's new?
How's the weather?
Is it stormy where you are?
Cause I'm so close but it feels like you're so far
Oh would it mean anything
If you knew
What I'm left imagining
In my mind
Would you go
Kiss the rain
And you'd fall over me
Think of me
Only me
Kiss the rain
Whenever I'm gone too long
If your lips
Feel lonely and thirsty
Kiss the rain
and wait for the dawn
Keep in mind
We're under the same skies
And the nights
As empty for me, as for you
If you feel
You can't wait till morning
Kiss the rain
Oooooohhhhh
Kiss the rain
Oooooohhhhh
Kiss the rain
Hello
Can ya hear me?

levitare in evitare

perpetuum mobile...

Cu secundele curgand in jos pe geam, una dupa cealalta, urmarindu-se si unindu-se alert, ea calca pedala acceleratiei mai tare. E ciudat sa fugi exact inspre partea opusa vocii din suflet. Oricum doare. Oriunde. Bratele sunt goale si atarna vinovate, buza de jos tremura rasfranta si singura, ochii privesc in gol..fara ecoul celorlalti.
Si secundele incep sa curga mai lent, intr-o pelicula cu scene in relanti. Apasator si lenes rasare soarele degeaba, departe...

So self aware, so...

White picket fence

A fost odata un timp: dupa ce procesul de demolare a copilariei avusese loc, cand toate se demitizau treptat si samburele de luciditate (deci drama) se sadise deja... a fost un timp in care mintea mea, bombardata de revelatii despre lume si sine, a crezut ca se pot totusi depasi conditia, destinul si limitarile de specie si sex. Credeam ca din inaltul mormanului de informatie care crestea sub mine ametitor de repede o sa pot privi in jos catre cele lumesti fara sa trebuiasca sa ma balacesc in baltoaca de nevoi, dorinte sau vise asa de mici, simple si omenesti. Ma gandeam ca daca pot constientiza hilaritatea luptei cotidiene pentru lucruri asa de meschine in materialismul lor, o sa pot sa lupt si eu contra curentului pentru 'lucruri inaltatoare care conteaza cu adevarat'. Daca realizam ca dintr-o impletire de feromoni, circumstante, putin Freud si multa indoctrinare sociala se naste 'iubirea', ma gandeam ca nu mai pot sa cred in povestile cu feti-frumosi. Incercam sa privesc cinic si realist, chiar daca stiam ca femeile filtreaza totul printr-o sita emotionala. Speram ca daca stiu asta o sa pot da jos filtrul, pacalind femininul din mine. Incercam sa inlatur orice urma de banalitate si cliseu.
M-am trezit insa dorindu-mi adanc si total tot ceea ce mi se parea mult prea depasit de logica, mult prea primar si comun. M-am regasit iubind fara ratiune, doborata de emotii, pacalita de povesti cu ilene cosanzene. M-am surprins cu vise pe cat de banale, pe atat de frumoase: rochie alba, copii bucalati si barbat cu testosteron. Am realizat ca gresesc chiar daca stiu ce e gresit... Ca sunt totusi cat se poate de femeie, de instinctuala si de emotionala... Ca desi totul e haos, viata nu are sens si imi scrantesc gandurile in filozofii complicate, cel mai miraculos lucru ar fi sa poti creea la randul tau o noua viata plangareata si gangurinda.
Recunosc ca sunt ceea ce sunt. I'm lovin' it.

spatiul, viteza si timpul...

S-a intors cu fata spre cearsaf. Cu spatele la el, incerca sa-i ascunda nodul din gat, furtuna din ochi. Stia ca nu poate sa recunoasca nimic in fata lui. Suferinta inseamna slabiciune si nu isi mai permitea un punct ahilean in care sa o loveasca cu inconstienta unui copil care se joaca. Avea de ales: sa scuipe naduful care ii ardea tamplele ingandurate si pieptul impovarat, sau sa inghita tot. Nimic nu avea sa se schimbe daca isi exorciza iubirea. Nenorocita asta de iubire atat de intens mestesugita de-a lungul timpului incat sa incapa doar intr-o mangaiere, strivita si comprimata doar intr-o privire, mestecata doar intr-un sarut. Cartile erau decartate, mana era juacata, pariurile puse. Cartile pe fata nu aveau sa schimbe nimic. Si nimeni nu joaca la bluff in mize atat de mari. Pass. A sovait o clipa... si a ales sa construiasca mai bine o amintire din acel moment, sa nu-l strice, sa-l conserve frumos pentru timpuri de aduceri aminte:
-Ce ai?
-Nimic...mi s-a facut putin somn. Hai pana la geam sa-ti arat un apus de soare superb! Sa vezi cum se vede marea aurie...
L-a luat de mana si si-au lipit trupurile goale in fata ferestrei, coplesiti de spectacolul grandios . L-a privit o clipa, i-a mangaiat usor gatul si si-a lipit buzele de ale lui...inghitind..in sec.

Poleiala si covrig fara gaura.

Din atata greata si delir nu mai ramane decat o senzatie de intromisiune erectila a gandurilor in umezeala aerului. Ma intreb daca e post-modernist sau post-decembrist acest patos generalizat pentru copulatia corporatista. Oricare ar fi raspunsul revelator, baza empirica a cercetarii ramane deliciul cercetatorilor travestiti in fashionable-ul imperativ al cotidianului. Batranicile isi sterg cu coltul maramei lacrima nostalgiei si mixeaza o romantza pe ritmuri antihipertensive cu bas. Vecinului ii e dor de lapte gros si sotron. Bea bere la kilogram butonandu-si flat-screenul. Isi mai priveste, din cand in cand, copilul facut din greseala la o taiere de motz, cand a fost ademenit cu guma turbo de fata primarului. Cine mai crede in teoria formelor fara fond sa scoata o mana scarpinatoare din fund si sa arate cu degetul catre vest!
te rog Mtv rebranduieste-mi glia!

walking on the edge

'Desi doare sa vrei ce nu poti sa ai, poate cei care sufera cel mai mult sunt cei care nu stiu ce vor.'

restantza de demult

Buna ziua, sunteti pe canalul inghinal, unde transmitem in di-rect stirile circadiene de pe plan local si metastatic.
Ne aflam acum in statiunea bipeda. In spatele meu se vede stanca temporalului si langa ea se aude cum curge cascada coagularii. Turistii au invadat malign aceste locuri cu flora intestinala deosebita, preferand sa stea mai ieftin: cu cortul cerebelului. Din nefericire ei lasa pe jos, in urma lor, cornete nazale sau stenoze in cotor de mar, fara sa se gandeasca la consecintele sistemice. Localnicii incearca sa pastreze mediul indemn si cu coasa creierului in mana aranjeaza vegetatiile bacteriene. O atractie chemotactica mai noua o constituituie saritura cu valva in parasuta.
Revenim cu stiri interne afland cu groaza despre un animal pus in libertate de grupul terorist al celulelor killer. Acesta are gura de lup si buza de iepure, prezinta coada de cal si aripi sfenoidale. Se zvoneste ca este periculos: linge articulatiile si musca inima. Tipatul Douglasului(ultima sa victima) a fost auzit prea tarziu de vecinii sai.
Desi factorul Christmas este relativ indepartat, oamenii profita de reducerile de sezon, cumparand globuri vezicale si stelute vasculare de pus in arborele respirator la iarna.
Bursa omentala a anuntat o prabusire tensionala a valutei de schimb.Cursul de maine la BRD, BRS si BAV va certifica acest lucru.
Si in final: a sosit Omentul mare pe care il asteapta toata lumea: extractia dentara a numerelor norocoase. Acestea insa dupa o scurta pauza compensatorie. In continuarea programului puteti urmari filmul serii: sartanii(cunoscut ca si '300').Pe maine!

Oul sau gaina?

“<> [...] Cine greseste mai mult, cine iubeste mai mult, cine inseala mai iute si tradeaza mai fara de scrupule, cine minte mai zdravan, cine raneste mai adanc, cine uita mai repede si mai nemilos? 'Stii de ce sunt barbatii porci? Fiindca femeile sunt toate, dar toate, niste curve!' mi-a spus cu convingere dramatica un domn [...] Si l-am contrazis, recunoscand ca toata viata mi-am dorit sa fiu curva. Dar m-a impiedicat mereu cate-un porc de barbat. De care m-am indragostit cu deznadejde fidela sau care m-a dezamagit atat de tare, incat convalescenta lunga de dupa intalnire m-a tinut departe de alte deznadejdi, cauzate de alti dragi parteneri de iubire. Si n-am apucat, desi voiam…”

fragment dintr-o carte.

how can misery feel so sweet?

Intr-o zi, nu se stie care. Doar propria ei dimineata va stii. Intr-o zi, 'buna dimineata soare' se va intalni cu 'buna dimineata ploaie'. Se vor ingana unul cu cealalta, in 5 minute de spectacol grandios, el soarele, ea ploaia. Picaturile vor fi amare iar razele vor arde, dar oamenii vor privi de dupa perdele si vor zambi lenes clipind plicticos a dimineata. Nimeni nu va stii k dupa aceea va fi 'adio soare' si 'adio ploaie' iar spectacolul se va termina sub o cortina de nori grei. Nimeni nu va stii ca de atunci incolo vor trai toti doar in canicula arzatoare sau inundatiile napastuitoare...Si niciodata echilibrul nu se va mai intalni in prognozele chimiei. Vor fugi unul de altul cautandu-se. Involburandu-se si asteptandu-se, vor pedepsi astfel lumea intreaga pentru existenta ei, avand vina de a fi poluat naturalul. Soarele va ramane tzintuit in inaltul cerului sau, rumegand mereu din rutina circadiana. Ploaia va fi purtata de nori si de vant, ratacind in nestirea cunoasterii sale. Poate doar pe o creasta de munte, intr-o dupa-amiaza de iarna, se vor recunoaste alaturi: Ploaia- preschimbata in fulgi, cristalizand arhitecturi impresionante. Fulgi reci. Soarele- mai bland si mai obosit. Raze palide. De fericire se vor ingana 5 minute: ea amintindu-si ca e ploaie, se va lasa topita; el reflectandu-se in ea, va arde ca soarele de alta data.
.

sentenced to time...

harassment

as vrea sa-mi vezi ochii umeziti de lacrimi. sunt foarte frumosi. as vrea sa-mi atingi pielea arsa de soare. e asa aurie in lumina apusului. as vrea sa imi admiri mutra serioasa atunci cand citesc. e amuzant cand rod creionul cu naduf. as vrea sa gusti din inventiile mele culinare nebrevetate. se pare ca nu produc indigestie. as vrea sa ma auzi cantand toate melodiile 'de suflet' cu vantul fluturand pe langa volan. intr-o vreme cantam in cor. as vrea sa te iau mereu prin surprindere atat de frumos incat sa doara. iubesc sa fac surprize cu mister dulce. as vrea sa ma vezi la patru ace intr-un pas hotarat de femeie cu toc. cu capul sus si demn. as vrea sa te uimesc dansand cu ritmul in sange. e metamorfoza mea preferata. as vrea sa stii ce gandesc, ce simt, ce ascult, ce visez, ce iubesc, ce urasc, ce astept. as vrea sa stii tu, dar...poate altcineva va stii candva.

In fata lasitatii funiei cu nod

Moarte salvatoare,
Unde esti sa-mi iei piatra apasatoare?
Unde umbli prin suflete nevinovate?
Legata la ochi poate.
Moarte dorita,
Unde cauti nedorirea ta in inimi intregi?
Unde ocolesti mereu pe cele sparte?
Si treci mai departe.
Moarte perfida,
Unde te arati cu colti intre imbratisari?
Unde lasi intinse mainile goale?
Cersind continuare.
Moarte a sperantei,
Unde-mi apari in suflet cu vise?
Unde cedezi in mintile goale?
Cine mai moare?

Numar prim

Cu ghearele infipte in carnea realitatii si coltii muscand din delicioasa iluzie. Penduland intre zenit si nadir.


Lasand perdeaua sa cada, s-a intors brusc din fata geamului, cu o fatza imbufnata. Picioarele goale pe parchet i-au clipocit lipicios pana la canapea. S-a intins cat era de scurta peste perne, cocolosindu-se apoi in pozitia fetala atat de protectoare. Epuizata de propriile ganduri, nu voia decat o clipa de privire in gol intr-un stand-by lipsit de orice zvacnire. Variabile. Frica. Determinism. Pasi.

'Birds of a feather flock together'

delir din florile de tei

Ce bine că eşti

Nichita Stănescu

E o întâmplare a fiinţei mele
şi atunci fericirea dinlăuntrul meu
e mai puternică decât mine, decât oasele mele,
pe care mi le scrâşneşti într-o îmbrăţişare
mereu dureroasă, minunată mereu.

Să stăm de vorbă, să vorbim, să spunem cuvinte
lungi, sticloase, ca nişte dălţi ce despart
fluviul rece în delta fierbinte,
ziua de noapte, bazaltul de bazalt.

Du-mă, fericire, în sus, şi izbeşte-mi
tâmpla de stele, până când
lumea mea prelungă şi în nesfârşire
se face coloană sau altceva
mult mai înalt şi mult mai curând.

Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!
Două cântece diferite, lovindu-se amestecându-se,
douâ culori ce nu s-au văzut niciodată,
una foarte de jos, întoarsă spre pământ,
una foarte de sus, aproape ruptă
în înfrigurata, neasemuită luptă
a minunii că eşti, a-ntâmplării că sunt.

Discutie libera in fata oglinzii

4
3
2
1
si!

Din degete aproape ca imi iese fum. Pofta de cuvinte cum n-am mai avut de mult. Pacat de fundalul sonor al unui ciocan muncitoresc de peste drum. Mi s-a facut subit dor de mine si m-am postat cu viscerocraniul in fata oglinzii. Fara rezultat. Nu acolo trebuie sa caut. Poate daca inchid ochii si privesc asa de dupa pleoape apar. Fara spectatori, fara auditoriu, fara cititori. In subiectivismul egoismului meu vreau sa zac ca o balena esuata pe propriul tzarm al viselor ei. Cu un strop de cinism in pahar si o balta de melancolie sub mine, vreau sa ma intind intr-un hamac leganat de cine vrea sa-l legene; poate vantul. Incepe sa miroasa a mare: mai putin amar si mai mult sarat; poate usor dulce. Unde sa ma regasesc eu daca nu cu capul in maini pe banca de lemn din mijlocul marii? E construita pentru mine, vant si pentru 'pescarusii mai lasi' in timpul furtunii.. Uitati-va putin in alta parte. As vrea sa vorbesc singura cu divinitatea despre lucruri lumesti. Cine sunt? Cine esti? Unde am pus cartea cu raspunsuri si harta de cautari?
Crampa. Revenire. Nu vreau sa ajung in labirint.

Spovedanie

dintre fluturi si omizi
aleg lumina
cu care vreau sa cladesc o barca.
o barca de lumina
sa pluteasca in intuneric
printre alti fluturi de noapte,
care orbiti de ea,
sa se izbeasca cu aripile inainte
de structura ei diafana.
am spart fantana dorintelor
si apa plina de banuti curge
inspre desertul insetat.
cu ochiul inchis
incerc sa mai pastrez
picatura.
cu gura plina
incerc sa nu scuip
visul din perna.
cu degetele inclestate
incerc sa nu scap
mana.
mai vreau
mai pot
mai stiu
si simt si simt si simt
amplificat de buza care arde
de pielea care mangaie
de carnea care tremura.

your choices are half chance.

so are everybody else's.

thinking outside the box...

The challenge is to connect the nine dots by drawing four straight, continuous lines, and never lifting the pencil from the paper



The puzzle is easily solved, but only if you draw the lines outside of the confines of the square area defined by the nine dots themselves.

Stay hungry. stay foolish.

Efemeride.

Accidente sufletesti. Fatalul imuabil.

Inregistrarile micutei cutii negre a constiintei


Dintr-o infricosatoare furtuna de probabilitati apare spontan valoarea reala a unei variabile. Declansarea dominoului devine astfel iminenta. Pe rola cinamatografiei mentale sunt developate o infinitate de frame-uri pe secunda. Urmarile dezastrului sunt incomensurabile. Ireversibilitatea medaliei e sustinuta de raporturi subunitare intre cererea si oferta temporala, spatiala, sentimentala. Ultimele inregistrari ale constiintei sunt doar fragmente neinteligibile de ganduri ale chimiei si sunete de vise sparte intre unde. Gemete si tipete dupa ajutor. Realul pune punctul pe cutitul din rana. Fibrilatie ventriculara. Linie izoelectrica.

---

Le petit prince, Antoine de Saint Exupery

'Voici mon secret. Il est très simple: on ne voit bien qu'avec le cœur. L'essentiel est invisible pour les yeux.'

'[...]Ah, micule prinţ, am înţeles astfel puţin cîte puţin viaţa ta melancolică. Mult timp tu nu avuseseşi ca distracţie decît farmecul apusurilor de soare. Am aflat acest nou detaliu în a patra zi, dimineaţa, cînd tu mi-ai spus:
- Îmi plac mult apusurile de soare. Hai să vedem un apus de soare…
- Dar trebuie să aşteptăm…
- Ce să aşteptăm?
- Să aşteptăm ca soarele să apună.
Tu ai avut mai întîi o înfăţişare foarte surprinsă, apoi ai rîs de tine însuţi. Şi mi-ai spus:
- Mă cred întotdeauna la mine!
Într-adevăr. Cînd este miezul zilei în Statele Unite, în Franţa soarele apune, precum ştie toată lumea. Ar fi suficient să se poată merge în Franţa pentru un minut pentru a asista la un apus de soare. Din nefericire, Franţa este foarte departe. Dar pe mica ta planetă era suficient să tragi scaunul cu cîţiva paşi. Şi tu puteai vedea apusul de soare de fiecare dată cînd doreai…
- Într-o zi, am văzut apusul de soare de patruzeci şi trei de ori!
Şi puţin mai tîrziu ai adăugat:
- Ştii… cînd eşti aşa trist îţi place să te uiţi la apusurile de soare…
- Deci tu erai chiar aşa de trist în ziua cu cele patruzeci şi trei de apusuri de soare? Dar micul prinţ nu răspunse.

Capitolul VII

În a cincea zi, tot datorită oii, am aflat încă un secret din viaţa micului prinţ. El mă întrebă brusc, fără nici un preambul, ca şi cum se gîndise îndelung la asta:
- O oaie, dacă mănîncă arbuştii, mănîncă şi florile?
- O oaie mănîncă tot ce întîlneşte în cale.
- Chiar şi florile care au spini?
- Da. Chiar şi florile care au spini.
- Atunci la ce servesc spinii?
Nu ştiam. Eram atunci foarte ocupat încercînd să deşurubez un şurub strîns prea tare din motorul meu. Eram foarte îngrijorat, căci pana mea începuse să mi se pară foarte gravă iar apa de băut care se epuiza mă făcea să mă tem de ce era mai rău.
- La ce folosesc spinii?
Micul prinţ nu renunţa niciodată la o întrebare, odată ce o pusese. Eu eram nervos din cauza şurubului meu şi am răspuns la întîmplare:
- Spinii nu servesc la nimic, sunt pur şi simplu răutate din partea florilor!
- Oh!
Dar după un moment de linişte el îmi spuse, cu un soi de răutate în voce:
- Nu te cred! Florile sunt slabe. Ele sunt naive. Ele se apără cum pot. Ele se cred teribile cu spinii lor…
N-am răspuns nimic. În momentul acela îmi ziceam: „Dacă şurubul ăsta mai rezistă mult, o să îl fac să sară dintr-o lovitură de ciocan”. Micul prinţ îmi deranjă din nou gîndurile:
- Deci tu crezi că florile…
- Nu! Nu! Eu nu cred nimic! am răspuns la întîmplare. Eu mă ocup cu lucruri serioase aici!
El mă privi stupefiat:
- Lucruri serioase!
El mă vedea cu ciocanul în mînă şi cu degetele negre de ulei de motor, aplecat asupra unui obiect care lui îi părea foarte urît.
- Tu vorbeşti ca oamenii mari!
Asta mă făcu să mă simt un pic ruşinat. Iar el, nemilos, adăugă:
- Tu confunzi totul… tu amesteci totul!
Era foarte iritat. Scutură în vînt pletele sale blonde:
- Cunosc o planetă unde este un domn roşu la faţă. El nu a mirosit niciodată o floare. El nu a privit niciodată o stea. Nu a iubit niciodată pe nimeni. Nu a făcut nimic altceva decît adunări. Şi toată ziua repetă ca tine: „Sunt un om serios! Sunt un om serios!” şi asta îl face să pleznească de mîndrie. Dar asta nu e un om, asta e o ciupercă!
- O ce?
- O ciupercă!
Micul prinţ era de acum palid de mînie.
- De milioane de ani florile îşi cresc spinii lor. De milioane de ani oile mănîncă totuşi florile. Nu este atunci foarte serios să încerci să înţelegi de ce ele se străduiesc atît de tare să îşi crească spini care nu le folosesc la nimic? Nu este important războiul oilor cu florile? Nu este serios, mai important decît adunările domnului cel roşu? Şi dacă eu ştiu o floare unică în lume, ce nu există în altă parte, decît pe planeta mea, şi mai ştiu că o oiţă ar putea-o face să dispară dintr-o singură mişcare, aşa, pur si simplu, într-o dimineaţă, fără să îşi dea seama ce face, asta nu e important?
El roşi, apoi continuă:
- Dacă cineva iubeşte o floare care nu există decît într-un singur exemplar în milioane de stele, asta e de ajuns pentru ca el să fie fericit cînd le priveşte. El îşi spune: „Floarea mea este acolo undeva...” Dar dacă oaia mănîncă floarea, pentru el este ca şi cum, brusc, toate stelele s-ar stinge! Şi tu crezi că asta nu e important!
Nu mai putu zice nimic. Izbucni brusc în sughiţuri de plîns. Venise noaptea. Eu îmi abandonasem sculele. Nu îmi mai păsa nici de ciocanul meu, nici de şurubul meu, nici de sete, nici de moarte. Pe o planetă, a mea, pe pămînt, era un mic prinţ care trebuia consolat! L-am luat în braţe şi l-am legănat. I-am spus: „Floarea pe care o iubeşti tu nu e în pericol.... Îi voi desena o botniţă oii tale... Voi desena o armură pentru floarea ta... Voi…” Nu ştiam ce să mai zic. Mă simţeam foarte neîndemînatic. Nu ştiam cum să ajung la inima lui, cum să îl mîngîi... E atît de misterios tărîmul lacrimilor...

Capitolul VIII

Am aflat destul de repede o seamă de lucruri despre această floare. Pe planeta micului prinţ fuseseră întotdeauna flori foarte simple, împodobite cu un singur rînd de petale, aflate pretutindeni şi care nu deranjau pe nimeni. Ele apăreau într-o dimineaţa în iarbă şi seara dispăreau. Dar aceea germinase într-o bună zi dintr-un grăunte adus nu se ştie de unde, iar micul prinţ supraveghease cu foarte mare atenţie acea tulpiniţă care nu semăna cu celelalte. Putea să fie o nouă specie de baobab. Dar arbustul încetă curînd să crească şi începu să pregătească o floare. Micul prinţ văzu ceva ca un bumb mare şi simţi că ceva miraculos avea să îşi facă apariţia; floarea însă, la adăpostul bumbului verde, nu îşi mai termina pregătirile pentru a-şi etala frumuseţea. Ea îşi alegea cu grijă culorile. Se îmbrăca încet, îşi potrivea una cîte una petalele. Nu vroia să apară şifonată ca macul. Ea nu vroia să apară decît în deplinătatea şi sclipirea frumuseţii sale. Da! Era cochetă! Toaleta sa misterioasă dură multe zile. Dar într-o bună dimineaţă, exact odată cu răsăritul soarelui, se arătă.
Şi tocmai ea, care muncise cu atîta precizie, zise căscînd:
- Ah! De-abia mă scol… Pardon… Sunt încă răvăşită…
Atunci micul prinţ nu îşi putu stăpîni admiraţia:
- Ce frumoasă eşti!
- Nu-i aşa, răspunse cu delicateţe floarea… Şi sunt născută în acelaşi timp cu soarele…
Micul prinţ îşi dădu seama că nu era prea modestă, dar era atît de emoţionantă!
- Cred că este ora micului dejun, adăugă ea îndată, dacă aţi avea bunătatea să vă gîndiţi la mine…
Şi micul prinţ, luat un pic prin surprindere, găsi o stropitoare cu apă proaspătă şi o servi pe floare.
Astfel îl chinuia ea pe micul prinţ cu vanitatea sa un pic bolnăvicioasă. Într-o zi, bunăoară, vorbind de cei patru spini ai săi, îi spuse micului prinţ:
- Pot să vină chiar şi tigrii, cu ghearele lor!
- Nu sunt tigri pe planeta mea, obiectă micul prinţ, şi apoi tigrii nu mănîncă plante.
- Eu nu sunt o plantă, răspunse cu delicateţe floarea.
- Iartă-mă…
- Nu mă tem deloc de tigri, dar am oroare de curenţii de aer. Nu aveţi un paravan?
„Oroare de curenţi de aer... nu e chiar un noroc pentru planeta mea. Floarea asta e destul de complicată...”
- Seara mă veţi pune sub un glob de sticlă. E foarte frig aici. E prost aşezat. Acolo de unde vin eu…
Dar aici se intrerupse. Ea venise ca sămînţă. Nu putuse cunoaşte nimic din alte lumi. Umilită de a fi spus o minciună atît de naivă, tuşi de două-trei ori, sperînd să îl pună şi pe micul prinţ într-o situaţie penibilă:
- Cum e cu paravanul ăla?...
- Mergeam să îl caut, dar îmi vorbeai!
Atunci ea începu din nou să tuşească pentru a-i provoca totuşi remuşcări micului prinţ.
Astfel, micul prinţ, în ciuda dragostei sale pentru floare, se îndoi repede de ea. El luase în serios cuvinte fără importanţă şi devenise foarte nefericit.
„Ar fi trebuit să nu o ascult, îmi mărturisi el într-o zi, nu trebuie niciodată să asculţi florile. Trebuie să le priveşti şi să le miroşi. A mea parfuma planeta, dar eu nu ştiam să mă bucur de asta. Această istorie cu ghearele, care m-a deranjat atît, ar fi trebuit să mă emoţioneze…”
Îmi mai mărturisi:
„Nu am ştiut să înţeleg nimic atunci! Ar fi trebuit să o judec după fapte şi nu după cuvinte. Ea mă parfuma şi mă bucura. Nu ar fi trebuit deloc să plec! Ar fi trebuit să ghicesc afecţiunea ei de dincolo de vorbele ei mari, orgolioase. Florile sunt atît de contradictorii! Dar eram prea tînăr ca să ştiu să iubesc.”

Capitolul IX

Cred că a profitat pentru evadarea lui de o migraţie a păsărilor călătoare. În dimineaţa plecării aranjă totul pe planetă. Îşi curăţă cu grijă vulcanii în activitate. El avea doi vulcani în activitate. Erau foarte folositori dimineaţa pentru încălzitul micului dejun. Mai avea şi un vulcan stins. Dar, cum spunea el: „Nu se ştie niciodată!” Curăţă deci şi vulcanul stins. Dacă sunt bine curăţati, activitatea vulcanilor este moderată, fără erupţii. Erupţiile vulcanice sunt ca focurile de şemineu. Evident, pe pămîntul nostru suntem prea mici pentru a ne curăţa vulcanii. Din cauza asta ne fac atîtea probleme.
De asemenea, micul prinţ smulse, cu un pic de melancolie, ultimii lăstari de baobabi. Credea că nu va mai trebui să vină niciodată. Iar toate aceste munci obişnuite i-au părut, în dimineata aceea, extrem de plăcute. Şi cînd udă pentru ultima oară floarea şi se pregăti să o pună la adăpost sub globul ei, era cît pe-aci să plîngă.
- Adio, îi spuse el florii.
Dar ea nu îi răspunse.
- Adio, repetă el.
Floarea tuşi. Dar nu din cauza vreunei răceli.
- Am fost prostuţă, îi spuse în cele din urmă. Îţi cer iertare. Să fii fericit.
El se miră de absenţa reproşurilor. Stătea cu globul în mînă, surprins. Nu înţelegea acest calm al florii.
- Da, te iubesc, îi spuse floarea. Nu ai ştiut nimic despre asta, din vina mea. Asta nu mai are nici o importanţă. Tu ai fost la fel de prostuţ ca mine. Să fii fericit… Lasă globul ăla în pace. Nu îl mai vreau.
- Dar vîntul...
- Nu sunt chiar aşa răcită... Aerul proaspăt al nopţii îmi va face bine. Sunt o floare.
- Dar animalele…
- Trebuie să suport două sau trei omizi dacă vreau să cunosc şi fluturii. S-ar părea că e foarte frumos. Dacă nu, cine mă va vizita? Tu vei fi departe. Cît despre animalele mari, nu mi-e teamă de nimic. Am ghearele mele.
Şi îmi arătă plină de naivitate cei patru spini ai săi. Apoi adăugă:
- N-o mai amîna atîta, este agasant. Ai hotărît să pleci. Du-te!
Ea nu vroia să o vadă plîngînd. Era o floare atît de orgolioasă...

Capitolul XV

A şasea planetă era o planetă de două ori mai mare. Era locuită de un bătrîn domn care scria cărţi imense.
- Uite! Iată un explorator! strigă el, cînd îl zări pe micul prinţ.
Micul prinţ se aşeză pe masă şi răsuflă un pic. Călătorise deja atîta!
- De unde vii tu? îi spuse bătrînul domn.
- Ce este cartea aceea mare? zise micul prinţ. Ce faceţi dumneavoastră aici?
- Eu sunt geograf, zise bătrînul domn.
- Dar tu vii de departe! Tu eşti explorator! Tu îmi vei descrie planeta ta!
Şi geograful, avînd deschis registrul său, îşi ascuţi creionul. Povestirile exploratorilor se notează mai întîi în creion. Pentru a le transcrie în cerneală se aşteaptă ca exploratorul să furnizeze probe.
- Ei? zise geograful.
- Oh! La mine, zise micul prinţ, nu e prea interesant, e foarte mic. Am trei vulcani. Doi vulcani în activitate şi unul stins. Dar nu se ştie niciodată.
- Nu se ştie niciodată, aprobă geograful.
- Am şi o floare.
- Noi nu notăm florile, zise geograful.
- De ce? Asta nu-i frumos!
- Pentru că florile sunt efemere.
- Ce inseamna “efemer”?
- Geografiile, spuse geograful, sunt cele mai preţioase dintre toate cărţile. Ele nu se demodează niciodată. E rar ca un munte să îşi schimbe locul. E foarte rar ca un ocean să se golească de apa sa. Noi scriem lucruri eterne.
- Dar vulcanii stinşi se pot trezi, îl întrerupse micul prinţ. Ce înseamnă ”efemer”?
- Că vulcanii ar fi stinşi sau activi e totuna pentru noi, zise geograful. Ceea ce contează pentru noi e muntele. El nu se schimbă.
- Dar ce înseamnă ”efemer”? repetă micul prinţ, care, în viaţa sa, nu renunţase la o întrebare o dată ce o pusese.
- Asta înseamnă “ceva care e ameninţat de dispariţie apropiată”.
- Floarea mea e ameninţată de dispariţie apropiată?
- Desigur.
Floarea mea este efemeră, îşi zise micul prinţ, şi ea nu are decît patru spini să se apere împotriva lumii![...]'

classics forever

Robert Doisneau: Le Baiser de l'Hotel de Ville, Paris, 1950

amalgamate

conditional-optativ

A venit vremea noptilor calde si plimbaretze pline de pashi iubaretzi. A venit vremea mirosurilor dulci si amare ale florilor fara soare, doar sub luna. A venit vremea cuvintelor aducatoare aminte si a privirilor ce sticlesc sub felinare. A venit vremea parcului sub stele si a cuvintelor mici spuse de oameni mari care se simt atat de mici pe langa cuvinte mari. A venit vremea bancutelor de lemn si a bordurilor de piatra sprijinite de maini imbratisate peste umbre si soapte.

Ar fi venit vremea...

fast food.fast love.fast suicidal spirit.

fill in the blanks

Avem timp?

N-avem timp

Cat mai e pana maine? Mai e pana maine, avem timp. Crezi? NU. N-ai timp sa dormi pana maine. N-ai timp sa te certi. N-ai timp sa ranesti. N-ai timp sa-ti ceri scuze. N-ai timp sa urasti nimic. Nici pe tine, nici pe ceilalti, nici chiar universul sadic intr-o coaja de nuca, care sta si rade de cacatul tau de ora in care tu crezi ca ai timp. NU. N-am timp sa ma cert. N-am timp sa ranesc. De ce? Pentru ca nu o sa am timp sa repar. N-am timp de reprosuri, n-am timp de regrete. N-am timp nici sa ma revolt ca nu am timp. N-am timp sa nu iubesc si n-am timp sa nu recunosc asta. N-am timp de trecut...abia daca am timp pentru azi si in nici un caz nu am timp pentru maine. N-am timp sa tac si nu am timp sa ma abtin. N-am timp sa ezit, sa ma intorc din drum, sa ma invart in cerc. Absolut deloc timp sa ma mint. Si nu. Nu am timp sa mint, caci nu imi ajunge timpul sa creez un adevar mai bun. N-am timp sa nu dau ce mi se cere si n-am timp sa iau ce nu mi se da.
N-avem timp sa fim rai.
.
N-avem timp decat sa traim frumos, pentru ca moartea ne alearga din spate ca un caine turbat si riscam in fiecare secunda sa ne muste de cur.
Imi cer scuze dar nu am timp de cuvinte pretioase.

orto meta para

O.Paler:

Definiţia nenorocului

Sunt drumuri ce ne caută demult.
Şi-ajung la noi când noi suntem plecaţi
În căutarea lor pe alte drumuri.


Jocul

Mai am o scoică şi cîteva pietre,
cum să clădesc din ele o mare
şi-un ţărm unde să stau pe nisip
şi cum să mă conving că am fost pe un asemenea ţărm
urmînd fericit o pasăre
care acum nu mă mai lasă să dorm?
O scoică şi cîteva pietre
şi un nume ciudat
pe care nu-l înţelege nimeni
şi speranţa mea de-a ajunge
să nu-l mai înţeleg nici eu într-o zi.
Sărbătoarea s-a terminat,
îmi aştept pedeapsa lîngă tribunele goale,
dar eu am văzut arzînd la amiază un nor
şi-am auzit cîntecul care îngenunchea caii sălbateci,
îşi spun, ţărmul acela nu-i simplă poveste,
eu am văzut norul şi-am ascultat cîntecul
şi înainte de a mă învinge
soarele m-a făcut fericit.


Moartea cuvintelor

Un chip de nisip
şi mîini de nisip
şi limba în gurã mi-e tot de nisip
nu mai pot sã spun nimic în apãrarea mea
în acest tribunal de nisip
cu lumini de nisip
grefieri de nisip
amintiri de nisip
şi cineva care-ntoarce clepsidra.
Tot ce-am iubit s-a transformat în nisip
tot ce-am greşit s-a transformat în nisip
şi judecãtori de nisip
mã judecã
şi mã condamnã la moarte
pe un eşafod de nisip.
(Scrisori imaginare)


Perplexitate

Tu spui, liniştit: “adevăr”.
Ei se uită la tine şi tac,
fără să priceapă ce vrei,
dar pentru că sunt oameni educaţi
întreabă: “Cât costă?”
Tu le arăţi mâinile goale,
dar ei nu mai pricep gestul de mult
şi, nedumeriţi, dau să plece.
Tu alergi şi le spui: “speranţă”.
Politicoşi, ei se opresc şi te întreabă
încă o dată: “Cât costă?”
Iar tu nu ştii ce valoare are speranţa. Şi taci.


Definiţia pasului absent

Doar un pas ne desparte.
Nu ştiu dacă pasul absent
e al meu
sau al tău.
Tu stai pe un mal al lui
eu pe altul
şi între noi curge noaptea.
Ca să ajungem atât de aproape
ca să rămânem atât de departe
doar un pas ne desparte
şi între noi curge noaptea continuu
prin pasul absent.


Digul

Marea loveşte digul pe care în seara aceea
n-am avut curajul să mergem la capăt. Piatra udă
luneca şi, la un pas de noi, era ruptă. Dacă eram neatenţi,
ne puteam prăbuşi în apa ce fierbea dedesubt.
Dar am fost atenţi. Ca totdeauna. Atît de atenţi
încît într-o zi vom renunţa să mai pătrundem pe dig.
Ne vom mulţumi să ne-aducem aminte de el,
apoi ne vom aduce aminte mai rar
şi îl vom uita în cele din urmă,
vom uita că-ntr-o seară eram poate hotărîţi să mergem la capăt.
Acum chiar dacă aş merge pe dig,
nu mai pot s-o fac decît singur. Pot aluneca
sau pot înainta curajos. E totuna.
Şi-aş vrea să uit în ce zi mă aflu, în ce an şi unde,
să ascult marea lovindu-se întruna de dig, să mă întreb
cine sunt, ce vîrstă am şi ce caut aici.
Şi de ce m-am oprit în faţa acestui dig,
ca şi cum l-aş cunoaşte?



Cei care-am fost la Troia

I

Această dragoste,
această lumină care nu mă cruţă
care mă obligă să-mi aduc totul aminte
şi cerul aşa cum îl ştiu, strălucind după ploaie,
cerul ca un obraz de copil.
Dar nimeni nu mai vrea să audă de consolări.
Am fost poate naivi cînd ne-am suit pe corăbii,
am crezut tot ce ni s-a spus,
marea fierbea ca sîngele nostru
şi cînd tăceau valurile
nu se auzeau decît vorbele noastre trufaşe
atît eram de convinşi că înţelepciunea e un cuvînt găunos.
Apoi corabia noastră a mers prin nopţi în care lumina
era un fel de amintire ciudată
şi printre păsări albe care zburau
între noi şi greşelile noastre
şi nu ne mai separa de zei decît moartea.
De ce trebuia să fiu vinovat
cînd eu n-am vrut decît să rămîn credincios?
Uneori vîntul mă face să cred că totul a durat doar o clipă,
cînd eram stînjeniţi amîndoi
şi nu mai ştiam ce să spunem,
dar nimeni nu mai vrea să audă de consolări,
iar păsările albe care zburau
pe mare între umbrele noastre şi zei
îmi amintesc că acesta sunt şi nu altul,
aceştia suntem şi nu alţii,
noi care-am fost împreună
şi singuri la Troia.

II

Am lăsat în urmă atîtea mări şi greşeli
încît mă întreb, de ce trebuiau toate acestea?
De ce ne trebuiau remuşcări pentru a învăţa să iubim?
De ce trebuiau toate acestea, de ce?
Da, trebuiau.
Trebuiau, poate.
Trebuia poate să fim mai întîi vinovaţi
pentru a învăţa să iubim.
Trebuia să greşim
pentru a cunoaşte sfîrşitul greşelii
şi poate numai cei ce-au fost la Troia au dreptul să spună
că ştiu totul despre iubire şi ţărm.
Nimeni nu va cunoaşte vreodată mai bine ca noi
ce înseamnă iubirea, pentru că nimeni
n-a pierdut-o şi n-a visat-o ca noi. Pentru că
nimeni n-a trebuit să tacă mai dureros decît noi
cu speranţa că-ntr-o zi vom striga: iată ţărmul! Pentru că
nimeni n-a privit ca noi steaua prăfoasă a singurătăţii
luminîndu-ne mîinile
în vreme ce ne-acopeream ochii ca să ne-aducem aminte mai bine.
Şi iarăşi cerul aşa cum îl ştiu, strălucind după ploaie,
şi mă întreb, poate, pentru ultima oară.
De ce trebuiau toate acestea, pe care nu le mai pot răscumpăra
decît iubind şi mai mult ţărmul
pe care stau şi visez că voi ajunge într-o zi?
Şi mai ales de ce suntem noi vinovaţi că toate acestea au fost?
Cînd eu n-am vrut decît să rămîn credincios.
Cînd noi n-am vrut decît să fim asemenea păsărilor
cărora nu le pasă nici de zei, nici de timp.

III

Dar eu ştiu că moartea există
şi există şi ţărmul,
există în zori plaja goală
şi există urmele care ne fac vinovaţi,
există corăbiile care ne-au dus la Troia
şi există iubirile pentru care n-am avut vreme destulă,
există amintirile
şi există pescăruşii ţipînd,
există nisipul de care mă lipeam gol la amiază
şi există locul gol de lîngă mine,
exsită toate, numai tinereţea s-a dus
în acest prea lung asediu al Troiei,
în acestă eroare spre care ne-am dus liniştiţi.
O, gustul ucigaş al plecării.

IV

Am cutreierat ani în şir mările
şi cînd ne-am întors ne-am dat seama
cît de puţin ne îndepărtasem de ţărm.
De fapt, nu ne îndepărtasem deloc.
Eram tot acolo şi iubeam aceleaşi lucruri
numai că eram mai bătrîni
şi ne venea greu să surîdem.
Ne-am pierdut la Troia obiceiul de a asurîde uşor.
Şi iubim altfle, mai trist.
În rest, suntem aceiaşi şi iubim aceleaşi lucruri,
iubim…

V

Suntem obosiţi
şi nu ne mai separă de zei decît moartea.
Am văzut cum se goleşte clepsidra
şi cineva dintre noi spunea că şi mormintele mor,
nu numai cei ce-au coborît să le umple, şi poate aşa trebuie,
altfel mormintele ar cuceri toată lumea.
Suntem obosiţi, dar acum ştim ceea ce ştiu şi zeii.
Şi poate chiar mai mult. Am descoperit în noi înşine
lucrul cel mai important pe care trebuie să-l ştie un om.
Această dragoste,
această lumină şi vîntul care nu ne cruţă.
care ne obligă să ne-aducem totul aminte…


Definiţia uşilor închise

E o rană în scândura uşii
unde-am bătut şi n-a răspuns nimeni.
Deschideţi uşa cu grijă,
să nu loviţi rana cu cheia.

În fiecare clipă aruncăm nişte zaruri, numai că de cele mai multe ori nici măcar nu suntem conştienţi de asta. Şi pe urmă niciodată nu ştim ce scrie pe aceste zaruri. Ele cad totdeauna dincolo de ceea ce putem vedea.
.

Bitter taste

Cocktail 'reality bites':

Se ia un pahar deja pe jumatate gol, se umple pana la ultima picatura, care il varsa. Pe fundul lui ramane un detritus de dezamagire concentrata. Se adauga apoi un strat gros de indiferenta si granule nedigerabile din cele mai alese minciuni. Se presara cateva frunze amagitoare, jumulite in prealabil de coditele cu suport real. Se asteapta reactii efervescente pana la sublimarea oricarei urme de frumos. Se umple apoi pana la refuz de egoism la 100 de grade.
Se lasa la rece. Sa raceste.
Se bea incet pana la fund chiar daca arde pe interior.
Daca e facut bine, de specialisti, lasa la final un persistent gust amar.

.

congratulations

to coME undone...

Duran Duran - Come Undone



Jackson Waters - Come Undone

'Omul revoltat': de la camus la coloana infinitului mic

...să admitem nu atât iminenţa eşecului, ci, dimpotrivă, forţa exemplară a luptei. Puţin contează concluzia finală. Cineva s-a revoltat...

Albert Camus:

Aparent negativă, pentru că nu rezolvă nimic, revolta e profund pozitivă pentru că relevă întotdeauna ceea ce merită apărat în om.

A vrea înseamnă a isca paradoxuri.

Ispita comună tuturor inteligenţelor: cinismul.

Iraţionalul, nostalgia umană şi absurdul care rezultă din înfruntarea lor - iată cele trei personaje ale dramei umane.

Binele e o visare, un proiect mereu amânat şi urmărit cu un efort istovitor, o limită pe care n-o atingem niciodată, domnia lui e imposibilă. Numai răul poate merge până la marginile sale şi domni absolut.

O anumită continuitate în deznădejde sfârşeşte prin a naşte bucuria.

Nu lăsa pe nimeni să fie prioritatea ta, în timp ce tu devii opţiunea lor.

Dacă un stăpân nu se poate lipsi de sclavul său, care din cei doi este un om liber?

Nu merge în spatele meu, s-ar putea să nu conduc. Nu merge în faţa mea, s-ar putea să nu te urmez. Mergi lângă mine şi fii prietenul meu.

Cucerirea sau jocul, iubirile fără număr, revolta absurdă, sunt tot atâtea omagii pe care omul le aduce propriei sale demnităţi într-o luptă în care este dinainte învins.

Dacă ar trebui să scriu o carte de morală, primele 99 de pagini le-aş lăsa goale şi pe a o suta aş scrie: "Există o singură datorie. Aceea de a iubi".

Important nu este să te vindeci, ci să trăieşti cu bolile pe care le ai.

Acum stiu că omul este capabil de fapte mari. Dar dacă nu este capabil de un sentiment mare, atunci nu mă interesează.
Trebuie să trăim şi să creăm. Să trăim până la lacrimi.
Nu, n-aţi înţeles că totul constă în a o lua de la capăt.

Quiz

Grecii nu scriau necrologuri. Ei puneau o singura intrebare dupa moarte: 'A trait cu pasiune?'

it's the little pieces that make the big picture

sympathomimetics keep me alive

Invingand abulia.

Curatenie de primavara

M-am trezit in mijlocul gramezii si am inceput sa racai dupa un gand de liniste.

Scormonind fara folos printre gramajoarele dezordonate, am inteles ,dupa o buna bucata de timp, ca nu e cu putinta sa reusesc in acest fel. In jurul meu se impleteau haotic vorbe si zapada, priviri si tigari, cafele si carti, parfumuri si pahare goale, taceri si taste, vinovatii si avioane de hartie, bani si o pasta de dinti, examene si o manusa, role de film si bucati de trecut, multe asteptari aruncate peste tot, cateva poze, praf de stele, chimie organica, niste lacrimi uscate sub un tifon, si colturi de pense printre vise mototolite. Atata confuzie si dezorganizare...Gata: se ia o matura de sub vrajitoare si se lasa la crescut. Se ia bucatica cu firmitura fiecare coltisor dezordonat si i se pune o eticheta de clasificare. Aranjate pe categorii, varsta si sex se fotografiaza pentru posteritatea dezordinilor trecute. Se ridica usor preshul si se matura apoi totul sub el. Victorie! Putina ordine in haos.

Apoi m-am asezat pe presh deasupra mormanului si am inceput sa racai in el dupa un gand de liniste.

serenity...

Georgy Colbert- Ashes and snow...

Autosugestii...

Yael Naim - New Soul

'kallisti'

in a green scent of confusion

touche

Coji de nuca

Intr-o zi de maine...am sa ma dezbrac in fata ta de toate armurile de catifea si am sa raman, dezgolita de ele, in sufletul gol. Am sa te las sa il vezi cum tremura si se unduieste in adierile destinului si ale privirii tale. Am sa te las sa ii admiri ochii adanci si tristi si sa ii sorbi lacrimile de curaj de pe margini. Am sa te pun sa-i mangai cicatricile scrijelite de timp cu unghiile altor suflete. Am sa te chem aproape sa-i asculti rasuflarea fierbinte si soaptele unei rugi indelungate. Am sa-ti arat cenusa din care vrea sa se ridice cand e mistuit de flacari care nu se sting. Ai sa poti sa-i citesti in palme cartea cu vise si sa urmaresti cu degetul hartzile roase si nemarcate ale cautarilor lui neobosite, terminate infundat, in deget de manusa. Ai sa-ti privesti uimit imaginea reflectata in cioburile oglinzilor sparte intre pleoape. Am sa iti culeg de pe jos, ca amintire, cateva pene vopsite, jumulite din aripile lui amortite de zbor intrerupt. Am sa-i scutur insa din par miresme inca pure si neantinate, cernute peste umerii goi. Am sa-l pun in final sa se inlantuie cu tine, ca sa-i simti puterea, dar am sa-l las sa piarda in fata unghiilor tale, implantandu-si in el cu nesatz sulitele ochilor tai. Intr-o zi de ieri...

...

mi-e rau.

On your mark, get set, get ready, go...

Stimati muritori

Ne-am adunat astazi, intr-o sublima clantanire de dinti si o trista dardaire la unison, pentru a lua in deradere si in desert(unde poate e sensibil mai cald) toate cele lumesti. Pentru inceput, sa ne trezim la primul sunet si scrasnet de crapare a zilei. Sa ne trezim astfel cu totii,cu un amar nod in gat incercand sa-l inghitim, sa scoatem ironia de sub plapuma aburinda, sa ne ridicam curajos ortosatic din protectiva pozite fetala, sa ascundem regretele si dorul intr-un sertar cu lacat de langa pat si sa ne punem mastile peste ochii dezamagiti si obositi. Zambiti dragii mei, exersati-va muschii faciali, tragand cu putere de colturile gurii intr-un ranjet chinuit. Orbecaind prin intuneric, aprindeti o lumina artificiala care sa va ghideze pana la baie unde sa va spalati peste tot de pacate. Frecati-va mainile una de cealalta cu substante tensioactive, pentru a ridica tensiunea din inima si din manecile suflecate pana la cot(maneci din care ati lasat in prealabil sa cada toti presupusii asi ascunsi). Loviti-va cotul de colturile usilor inchise in fata, pentru a provoca o intensa durere locala, imperativa pentru orele timpului nostru. Nu treceti peste minutele de edcatie fizica in care sa va educati fizicul in bunele maniere , manierand miscarile necontrolate ale maniei din suflet.
Inghititi apoi cateva bucati din gogosi nesarate vandute ieftin pe la toate colturile usilor deschise cu piciorul. Beti cateva guri de cafea indulcita pentru a va indulci vorba si limba de lemn. Dezbracati-va de pijamale si scuturati-le de vise, schimbandu-va de prejudecatile de ieri cu unele curate din dulap. Nu stati prea mult cu toata greutatea talpilor dure si antiderapante pe ganduri pentru a evita o durere de cap implicita. Controlati-va in buzunare de etichetele pentru lipit pe frunte si bagati-va in pantaloni pana sub gluteus tricoul pentru atenuarea shuturilor. Daca nu ati uitat nimic, din ce ati invatat ieri, puneti-va blazonul de blazare la piept, acolo langa apasarea de piatra.Inchideti-va in voi cu cheia si sus si jos, dupa ce ati stins lumina din ochi si gazele lacrimogene si nu lasati apa sambetei sa curga...pentru ca azi e luni.

it's not a game of cards...

...but destiny with a good hand

wondering stars

http://youtube.com/watch?v=3pJoMeEg8cM

paralell synchronized randomness

http://youtube.com/watch?v=FY962C68rXQ
.

Es ist Traum... Und wir werden nicht bald erwachen...

Es ist Nacht

Es ist Nacht,
und mein Herz kommt zu dir,
hält's nicht aus,
hält's nicht aus mehr bei mir.
Legt sich dir auf die Brust,
wie ein Stein,
sinkt hinein,
zu dem deinen hinein.

Dort erst,
dort erst kommt es zur Ruh,
liegt am Grund
seines ewigen Du.

Christian Morgenstern

What else is there?

the art of david ho: my darkest hour.


http://www.youtube.com/watch?v=WOt15JsLloU
.

Abominabila mediocritate

Atat de aproape de linia de sosire ca incepi sa simti gustul de rasplata dulce. Timpul se dilata in concordanta cu midriaza simpatica. Ritmul accelereaza pasii. O ultima incordare...Esti acolo...inca putin. Doar o parere te mai desparte de tot...
Si totusi...si totusi...la o milisecunda de ruperea panglicii pamantul se crapa in fata ta si te inghite ca si cum nu l-ai fi sarutat cu talpile tale niciodata. Te scuipa apoi in spate, intr-o mocirla de picioare obosite si plictisite care vor doar sa mai apuce linia de sosire...Intr-o ingramadire lipsita de forta si de ambitii pe care doar inertia o impinge mai departe. Intr-o stupiditate inodora si incolora...O sumatie de planuri in care nu se mai disting lumini si umbre...o masa amorfa de oase, carne si vise meschine...
Poate daca nu te atingea catharsisul gustului dulce...acum nu-l resimteai atat de dur pe cel amar care iti invadeaza papilele si sufletul.

Senzatia nisipului care se scurge printre degete...

blindfolded

http://www.youtube.com/watch?v=X0slbCL0LpA

...

BElignizarea MAnignitatii

Ai ambitia de a trai, desi pentru asta trebuie: sa respiri, sa incordezi si sa relaxezi ritmic, sa transmiti si sa primesti impulsuri, sa faci circuite, sa scurtcircuitezi altele, sa trimiti si sa primesti feed-back, sa sintetizezi, sa transporti, sa dai mesaje, sa recunosti mesaje, sa filtrezi, sa asimilezi, sa elimini, sa reinnoiesti, sa aperi, sa refaci, sa shuntezi, sa corelezi, sa stochezi, sa triezi, sa omori...Totul in acelasi timp. Legea totul sau nimic: fight or flight. Si faci asta cu o constiinciozitate desavarsita, razand blazat in fata amenintarilor, din fiecare clipa, a infinite pericole patogene care abia asteapta ca o rotitza sa scartzaie, o celula sa cedeze, un por sa se deschida, o catena sa se rupa. Ai aceasta ambitie de la prima diviziune pana la ultima. Si reusesti.

Asa ca restul ar trebui sa ne para trivial de usor...

eseu in esspreso

Escapada in eschiva, escortand esenta intr-o estimare estompata. Este o escala in estuarul esteticii.

esentializarea lui 'es' : S

P.es.: escapar, estudiar, esperar, extranar...

Mitul lui Sisif...

Running up that hill

http://www.youtube.com/watch?v=KVjUUwxrH8w

metamorfoze

S3x(colaj si imaginatie epica)


Tu plangi si eu as vrea sa te fut. Esti frumoasa cand plangi si lacrimile tale imi gadila excitarea. Si cand zambesti cu ochii plansi imi vine sa te lipesc de perete si sa te intorc cu spatele , sa-ti ling gatul si sa te musc de umar pana la sange. Te patrund din spate pentru ca zambetul tau e amar si perfid. Iti place sa te lipesc de perete si-ti ramane var sub unghii cand tipi de placere iar eu juisez cand iti vad varul sub unghii… Nu inteleg de ce simt ca daca ar pleca maine, nu as incerca sa o opresc sau sa o aduc inapoi. Nu as simti decat ca-mi pleaca copilul la facultate. Si se va intoarce, desigur, de Paste Ha. Ha. Nu sunt amuzant.
Avem probleme de rezolvat si drumuri de facut si oameni care depind de noi. Eu plang si tu te uiti la mine si stiu ca ai vrea sa ma futi.
Am vrut sa ma opresc dar n-am putut…am juisat ca un porc si m-am dus sa-mi iau o bere. Nu sunt insensibil, doar ca mi-e sete. Ea plange si eu beau o bere in timp ce ma holbez la lacrimile ei mari si frumoase. Si apoi se indreapta spre mine incet incet si ma saruta, imi trage o plama si ma saruta din nou. Nu-mi pot lua ochii de la ea, niciodata. Ma duc sa ma cac pe ea de lume si-mi deschid mail-ul. Mi-e foarte lene. Vreau sa stau asa sa nu fac nimic si sa fut o fata frumoasa care plange. Si sa stie ca o iubesc tocmai de asta. Si ea sa ma urasca tot de asta iubindu-ma. Ea plange si eu vreau din nou sa ma fut…ea plange si mie mi-e frica de clipa in care va incepe sa rada…
Eu sunt barbat, eu am pula, tu ce ai?
Tu ai pula, din pacate… de’asta ai tu pula, din pacate, dragul meu. Eu plang si tu ai pula. Te iubesc mai mult cand eu plang si tu ma futi...Eu ii scriu. Eu scriu asa, in general, dar ii mai scriu si lui. Stiu ca e degeaba dar eu continui sa-i scriu poate s-o lipi ceva si de mintea aia seaca. Se preface ca ma intelege, se indreapta catre frigider si insfaca inca o bere. Eu ii scriu degeaba. Desi cateodata il fac sa planga. Daca ma va minti ce o sa se intample? O sa plang si gata. Si uite asa ma bufneste pe mine rasul…
Si cand ai plecat si te-ai uitat la mine cu ochii aia si apoi te-ai intors si am vazut fundul ala demential al tau departandu-se am vrut sa sar si sa te opresc sa fac naiba ceva. Dar usa s-a inchis si eram singur. Uita ca iti spun asta. M-am dezbracat apoi si m-am privit in oglinda gol, asa cum nu ma vede nimeni.Si eram al dracului de gol, dar am vazut putin suflet pe fiecare bucatica de piele ce pastra urma ta. Si am plans mai mult dorindu-mi sa am putere sa te sun sa iti zic ceva, dar muream de frica in pula goala ca o sa zici nu. Asa ca nu am sunat si am zis ca oricum vei zice da. Nu. Poate.

Auf dem Bahnhof

http://www.youtube.com/watch?v=LzS-vPzbLJ0

Traum oder Alptraum? Niemamd kann das wissen...aber niemand will erwachen!

utmost reason

http://www.youtube.com/watch?v=y3En9tWY_DY

sublime sounds

http://www.youtube.com/watch?v=qwNDZJp5ijE

Distorted reality. Let's play truth or dare!

Augmenting the truth. Put it bluntly.

A crystallized idea of the reality is hard to acquire. The scent of lie tingles the brain and shackles the thoughts. Throughout the time, a reason of that reasoning will demand its rights. Deceiving the senses but not the mind. Among infinite possibilities, lies the worse, and that shall seem the easiest to follow as a light towards the truth. Fear offers the guidance for actions and reactions. A house of cards could seem harder to build than to demolish, but, as mind concerns, the ruin of an idea is far more harder to accomplish than its inoculation. Enhancing the number of questions only leads to excruciating uncertainty. Regarding that, the brain will automatically build fast connections as supposed answers, that will most probably reveal themselves later as wrong. Need to catch a glimpse of truth!

What to believe?

Unde e tara fagaduintei?

http://www.youtube.com/watch?v=8IjIG_7Zt4U
http://www.youtube.com/watch?v=_eiJzUiIEn4
http://www.youtube.com/watch?v=elVMHKb8A4A
http://www.youtube.com/watch?v=XOahUXl8asM
http://www.youtube.com/watch?v=rDnITiRNRks&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=R-fJ9ROrW08
http://www.youtube.com/watch?v=fsYLxepDldU
http://www.youtube.com/watch?v=UaKclViLZ9U
http://www.youtube.com/watch?v=AnOwIk4yd80

1, 2, 3 si

Astept macar un rand

Merg pe jos mult. Kilometri intregi si multe ore. Zilnic. De trei zile. Pe stradute si bulevarde...asa fara destinatie. Si merg mult. In cautarea cautatului. Si nu gasesc. Bucurestiul ma primeste pe strazile lui dar eu nu-l primesc in suflet. Nu mai e loc. Merg cu castile in urechi ca sa nu-i aud zgomotul ala de fond, zgomotul ala citadin monoton care se aude chiar si intr-un parc pustiu noaptea. Merg stanga, dreapta, inainte si nu ma pot opri. Mi-e frica sa ma opresc pentru ca ma ajung din urma demonii. Incerc sa fug.
Dorm mult. Dar fragmentat. Am insomnii si ma trezesc in miez de noapte cu nod in gat. Nu vreau sa ma trezesc. Nici dimineata. E cel mai rau atunci. Dorm mult ca sa visez. Incerc sa fug.
Scriu mult. Si sterg. Ma uit putin in gol si ma razgandesc. Inca nu arat. Scriu iar fara sa ma opresc. Dar gandurile se contrazic. Scriu mult ca sa inteleg. Dar reneg ce inteleg. Incerc sa fug.
In rest mai fumez, mai ascult, mai intreb, mai astept, mai mor o zi.

PS: de ce silentium?

S

Masti mascate...

Ochii tradeaza. Sunt tradatori.
-ce ai?...apar multe voci calde si ingrijorate din fundal.
-nimic.

Drumul maturizarii mele

17 ianuarie 2002

Fire de gand

Acru e gandul
Cand noaptea e neagra
Si luna suspina-ntre nori.

Gol este vantul
Ce nu vrea sa stearga
Minciuna amara din noi.

Vuietul vede
Bataia de-aripa
Si fulgul de fier ce se-anina.

Gheara se strange
Cand cade o clipa
De apa pe-obraz de lumina.

27.02.2002

Viitor

Se sparge in valuri
Speranta eterna
Renasc idealuri
In lumea interna
Se zbate iar timpul
Iar viata tresalta
Cand incolteste gandul
In iarba inalta...

19.06.2002

Asteptare

Pocalul de aur e plin de venin
Se apropie lin clipa de declin.
Pe marginea prapastiei usor straluceste:
E roata destinului ce-ncet se-nvarteste.
Ameteala mahmura inaintea furtunii:
E linistea vantului ce-si cheama strabunii.

04.03.2003

Amortire

Liniste...in camara de frig adormita
In usturator miros de mucegai
Flutur-o carpa cu galben manjita
Langa capul cu palarie de scai.
Scaun de pluta cu sase picioare
Sprijina un trup usor de mamut
Pielea nu simte de-i cald sau racoare
Amortita-i acum si tine de scut.
O umbra de lene pluteste in aer
Si cade-n repaos secunda trecuta.
In frig adoarme de tot ca un fraier
E mucegai si tencuiala-i cazuta.

...

De lume atarna o atza subtire...
Un fir de argila poroasa
De lume atarna intreag-omenire
De-un gand in visare frumoasa.


17.03.2003

Inainte de...

Nimic etern in noapte neagra
E liniste-n hazardul abisal.
Nimic e insusi totul colosal
In neclintire-i clipa-ntreaga.

Prin supa de materie nevida
Rotindu-se usor in cercuri stramte
E ciobul de lumina-n linii frante
Ca timpul concentrat intr-o clepsidra.

17.04.2003

Jumatati intregi

O lume rotunda e-ntreaga, e plina
Mai sus este globul intreg de lumina.
Un intreg il formeaza si cerul cu marea
Iar spatiul si timpul reintregesc visarea...
Dar mici si firave ratacesc prin viata:
Sunt jumatati infime legate cu atza
Se misca hazardic..jumatati agitate
Le vezi cautand prin itze-ncurcate
Dar vad pe jumate, caci n-au jumatate.

12.11.2003

Cuvinte

Pietre, apa, ura, invidie
Trantesti, aduni, ucizi, dai
Atent, surd, nervos, tacut
Poate, doar, daca, atunci
Noi, tu, el, ea, insine.
Combinam in gand clipe de viata
Mergem incotro si spre nicaieri
Vorbim fara sa spunem nimic-totul ingheata
Rumegam zadarnic semne si trairi
Ne pare totul si totusi e nimic
Axonii zbarnaie, sangele curge, clipa ne suge
Trezit din visul tau te simti prea mic
Nu pierde clipa-clipei: e a ta pe vesnicie
Si a nimanui altcuiva ce nu stie
Eu n-am stiut sa deschid usa-fara-de-chei
Mi-am rupt sufletul in bolovanii din laturi
Am spart lumina mea intr-un ghimpe span.
Fii bun! Esti acel nimic cu aripi
Asculti cum se zbate miezul in tine?
Da-i drumul peste soare si incalzeste-l
Arunca-te in lume si sufla dupa vant
Deschide ochii si usa nedeschisa
Strecoara-te si lasa-te strecurat
Sunt eu, deschide-mi tu, viata!

28.11.2004

Vreau catifea

Vreau sa ajung in imparatia de sus
Sa schimb lutul de vierme in aur
Vreau sa ma innec printre nori
Sa aprind cu mana lui steaua mea
Atunci voi sti ca moartea are sens
Ca oasele sunt roase de timpul hain
Pentru o cauza a sferelor inalte
Si invelindu-ma in mantia visului
Voi cerne fulgi de lumina peste noi.

'I don't mind you keeping me on pins and needles
If i could stick to you
And you stick me too'

Despre cine vorbeste vantul?
La cine se uita soarele?
Pe cine atinge ploaia?

Marin Sorescu:

Am legat...

Am legat copacii la ochi
Cu o basma verde
Si le-am spus sa ma gaseasca.

Si copacii m-au gasit imediat
Cu un hohot de frunze.

Am legat pasarile la ochi
Cu-o basma de nori
Si le-am spus sa ma gaseasca.

Si pasarile m-au gasit
Cu un cantec.

Am legat tristetea la ochi
Cu un zambet,
Si tristetea m-a gasit a doua zi
Intr-o iubire.

Am legat soarele la ochi
Cu noptile mele
Si i-am spus sa ma gasesca.

Esti acolo, a zis soarele,
Dupa timpul acela,
Nu te mai ascunde.

Nu te mai ascunde,
Mi-au zis toate lucrurile
Si toate sentimentele
Pe care am incercat sa le leg

poezie
Esti atat de statornica in gandul meu,
Incat ai putea fi imprejmuita cu un gard.
Va fi, desigur, unul inalt, foarte inalt
Sa nu poata sari peste el aerul din restul lumii.
Si-n varful fiecarei sipci ascutite cate o stea:
Ca un glob obisnuit sau, si mai bine: capetele
Celor ce-au indraznit sa te iubeasca.

Boala

Doctore, simt ceva mortal
Aici, in regiunea fiintei mele
Ma dor toate organele,
Ziua ma doare soarele
Iar noaptea luna si stelele.

Mi s-a pus un junghi in norul de pe cer
Pe care pana atunci nici nu-l observasem
Si ma trezesc in fiecare dimineata
Cu o senzatie de iarna.

Degeaba am luat tot felul de medicamente
Am urat si am iubit, am invatat sa citesc
Si chiar am citit niste carti
Am vorbit cu oamenii si m-am gandit,
Am fost bun si-am fost frumos...

Toate acestera n-au avut nici un efect, doctore
Si-am cheltuit pe ele o groaza de ani.
Cred ca m-am imbolnavit de moarte
Intr-o zi

Cand m-am nascut.

Ceva ca rugaciunea

Nu stiu ce am,
Ca nu dorm cand dorm
Nu stiu ce am,
Ca nu sunt treaz,
Cand stau de veghe.

Nu stiu ce am,
Ca nu ajung nicaieri,
Cand merg.

Nu stiu ce am,
Ca stand pe loc
Sunt, hat , departe.

Doamne, din ce fel de huma
M-ai luat in palmele tale calde
Si cu ce fel de saliva
Ai amestecat si-ai framantat huma-mi?

De nu stiu ce am
Ca exist,
Nu stiu ce am
Ca nu mai am nimic,
Decat pe tine.

De dragoste
• Ghici unde bat?
Pe cine vreau sa tapez de un sarut?
Afla de la mine
Ca daca n-ar fi si lucruri de-astea
Absolut dumnezeiesti,
Desi sunt de la natura,
Asa pretinde natura.
Multumesc,
Esti atat de plina de socuri electrice.
Ce s-ar intampla, ce s-ar intampla?
Lasa ca stii tu.
• Oamenii se simt singuri si au nevoie
De o iubire neconsfintita decat prin ea
Insasi, spusa pe sleau, pe imbracate ori pe
Pielea goala – ce e mai frumos decat
Trupul omenesc?
• N-as fi fericita sa pot trai asa,
Nu gasesc rostul iubirii, daca nu ma lasi sa ard.
Uite cum se ridica fumul din tigara asta
Si ea a ars, asta m-a deranjat
Ca prea te porti cu manusi,
Ma supar si ma lasi asa, sa nu ma supar, nu fortezi.
• Cand ma gandesc la tine
Imi vine sa inchid usa cu cheia
Sa nu intre cineva peste noi
Ne-ar gasi lungiti lesinati,
Ar crede ca s-a comis o crima,
Cand colo exact contrariul,
Care e contrariul asta?
Sa faci un bine vital,
Nu un rau capital,
Sa pui umarul la aducerea pe lume a unui om.
Exact chinul nostru ca sa zic asa,
Chin dulce ca mierea de flori de salcam...
Iata-ne in aceasta plasa a destramarii,
Zvarcolindu-ne in beneficiul vaduvelor...
...E aproape o lupta corp la corp...
Te-ai insinuat ca o jale,
Care nu te-apuca de-o data,
Ci asa incetul cu incetul
Intai ti-e sete de-o vorba,
La urma ti-e foame
De buzele care spun vorba,
La urma ti-e dor...

In gand

Ne dau prin gand, ca stelele in lac
Atatea intamplari - si se desfac
Si se intorc, mari lotusi, inapoi,
Spre luciul amintirilor din noi.
Astept iubirea ta sa-mi pice-n gand
Si sa o caut vesnic, frematand,
Ca pe-un inel scapat intr-o fantana –
Verigheta pe izvorul din tarana.

Incertitudine

Multi m-au sfatuit
Sa ma dau la fund pentru o vreme.
E mai bine asa,
Pentru o vreme,
Si m-am dat.
La fund toti se impiedicau de mine.
Si-am iesit iar la suprafata.
Acum om vedea...

Microb frumos

Ai intrat in inspiratia mea de astazi
Ca un microb frumos,
Si sunt fericit
Fiindca imi place aerul tandru
Din jurul tau.
Acum imi vei circula nestingherita
In Univers,
Si in fiecare zi imi vei trimite cate o stare sufleteasca
In loc de scrisoare.
Cred ca uneori voi fi trist
Ca un elefant omorat de un fluture,
Si te-as da afara
Dar nu voi sti unde sa te gasesc:
Tu imi vei fi cand intr-o mana,
Cand intr-un ochi, ori pe frunte,
Cand intr-un gand.

Muntele

Tin locul unei pietre de pavaj,
Am ajuns aici
Printr-o regreatabila confuzie.

Au trecut peste mine
Masini mici,
Autocamioane,
Tancuri
Si tot felul de picioare.

Am simtit soarele pana la
Si luna
Pe la miezul noptii.

Norii ma apasa cu umbra lor,
De evenimente grele
Si importante
Am facut bataturi.

Si cu toate ca-mi port
Cu destul stoicism
Soarta mea de granit
Cateodata ma pomenesc urland:

Circulati numai pe partea carosabila
A sufletului meu,
Barbarilor!

Opreste

Opreşte!
A răcnit sufletul,
Opreşte să mă dau jos!
Sunt sătul de atâtea corvezi,
De-atâtea determinări, obligaţii şi legi,
Eu am fost făcut să fiu liber!
- Nu pot să mă opresc,
I-am spus pământului,
(Pământul din mine),
Dă-te jos din mers,
Dacă-ţi dă mâna
Şi fă-o chiar acum,
Când eu o virez
Spre scârbă şi tină.
Dă-te jos în cer,
Prietene de-o viaţă,
Te iau când revin.

Pleaca trenul

Când stai în tren şi pleacă trenul vecin,
De ce ai impresia că ai plecat
Tu?

Primăvara şi toamna
Te tot uiţi pe cer, pierdut în gânduri,
Stoluri de păsări vin,
Stoluri de păsări pleacă,
De ce ai impresia că mergi tu?

Toată viaţa m-am uitat pe fereastră,
Pironit într-un colţ
De autobuz, de tren, de vapor
Hurducat de căruţă
M-am uitat cum fug de mine copacii,
Oameni, oraşe, continente
De ce sunt copleşit de atâtea emoţii,
De ce am impresia
Că am cunoscut lumea?

Poveste

Sufletul tau functioneaza cu lemne,
Iar al meu cu electricitate.
Dragostea ta umple cerul de fum,
A mea e din flacari curate.
Totusi vom mai merge impreuna
O buna bucata de pamant,
O buna bucata de cer,
O buna bucata de luna.
Vom fi fericiti pentru iarba
Si pentru lac,
Vom slavi drumul drept cu cate-o gura
Si vom tine un moment de reculegere
Pentru fiecare cotitura.
Ne vom lua dupa umbra mea
Care merge inainte.
Ne vom lua dupa primul gand,
Ne vom lua dupa doua-trei cuvinte.
Pana ne va iesi in cale
Sfanta Vineri
Sa ne spuna printre altele
Ca nu mai suntem tineri,
Si ca ea n-o sa ne mai dea de-acum
Nici electricitatea pentru flacara,
Nici lemne pentru fum.

Rugaciune

Arunci cam rar undita, pescarule,
Si ma plictisesc fara primejdii
Deasupra capului,
Nu c-as vrea sa musc din ea,
Stiu doar ce-nseamna momeala
Dar m-am obisnuit c-o anumita tensiune
Si n-o mai pot schimba la varsta mea.

Scrisori din camera de alaturi

Nu pot să scriu decât despre tine,
Cu mâna ta. Este un fel de-a te pastra
Inaintea ochilor, pe imensul cadru de zapada,
Ca un perete pe care schiaza
Gindurile noastre de iarna.
Din fuga trenului ai zarit
Prin nameti un vinator.
A aparut intii pusca intinsa - Tocmai ochea
Un fulg de zapada.
O bubuitura si toata iarna
S-a naruit din cer, ingropindu-l în zapada.
Copacii parca plecasera si ei
Să haituiasca Baraganul

Iata-ne, asadar pierduti în desertul alb,
Pe care, de fapt, l-ai si provocat.
Ai dorit atita să ninga, stiai ca fenomenul tine
De concentrarea ta… Si te-ai concentrat prea mult!
Acum, nu se mai opreste.
Roseata din obraji coloreaza peisajul. Ai febra?
“Nu, dar vreau să colorez peisajul”.
Foloseste rujul, mai bine.
Tu esti de tinut intr-un castel
Pe-o iarna ca aceasta, cu clopotei la fulgi.
Si eu să vin la tine
Intr-o sanie trasa de cerbi,
Să mă urc în iatac, pe-un turtur imens,
Să urc si să cobor, ca e alunecos,
Si iar să dau să mă catar… si tu să-mi arunci
Niste pinteni.
Să cioplesc sloiul, urcindu-mă
Să-i dau pinteni
Si să apar sus, c-o floare de gheata
In mâna. “Unde e geamul?
Să-ti plantez pe el aceasta
Floare de gheata.”
“O, ador florile de gheata”, să zici,
“Unde-ai gasit-o?” Hai să iesim putin.
“Unde, iar afara? Iar în zapada? Iar în tren?
Iar vagon neincalzit?”

Eu sint un om de interior,
Pentru ca sint numai suflet
Si sufletul e de interior.
Sint un om de budoar, de stat intre perne,
Printre carti, printre rujuri…
Tot ce emana caldura
Si intimitate. Pune-mă la o masa de restaurant
C-o suta de insi în jur,
Care se uita la tine
Si inghet.
N-am ce să-ti spun, parca nu ne mai cunoastem.
Tu îmi citesti inceputul de enervare
Pe freamatul degetelor,
Pe miscarea de la coltul ochilor
Si “Hai să mergem”, zic.
“Unde?”
In castel. Stiu eu unul, dar nu s-ajunge acolo
Decât c-o sanie trasa de cerbi.

Tot în tren sintem? Tot.

Seneca

La apusul soarelui, mi s-a spus,
Trebuie sa-mi tai venele,
Acum e abia pranzul,
Mai am de trait cateva ore bune.
Casc si ma uit pe fereastra,
Privesc dupa soare care nu mai apune
Si ma plictisesc ingrozitor

'Fericirea nu vine niciodată atunci când trebuie.'
'Straşnic năvod mai am. Vreau să prind cu el acum soarele. Doar atât! Soarele! Şi să-l pun la sărat, poate ţine mai mult.'

'Pe omenire o doare-n fund de soarta ta. Ce, când ţi-a fost bine, când te-ai închis în casă cu femeia ta, ai urlat că eşti fericit? Şi chiar de-ai fi urlat, pe omenire ar fi durut-o-n fund de fericirea ta.'

'Un sfert de viaţă îl pierdem făcând legături. Tot felul de legături între idei, între fluturi, între lucruri şi praf. Totul curge aşa de repede, şi noi tot mai facem legături între subiect şi predicat. Trebuie să-i dăm drum vieţii, aşa cum ne vine exact, să nu mai încercăm să facem legături care nu ţin. De când spun cuvinte fără şir, simt că-mi recuperez ani frumoşi din viaţă.'

'- Sunt ca un Dumnezeu care nu mai poate invia. I-au iesit toate minunile, si venirea pe pamant, si viata, pana si moartea, dar o data ajuns aici, in mormat - nu mai poate invia. Se da cu capul de toti peretii, cheama toate siretlicurile mintii si ale minunii, isi face vint in dumnezeire ca leul, la circ, in aureola de foc. Dar cade in mijlocul flacarilor. De atatea ori a sarit prin cer, nici nu s-a gindit c-o sa se poticneasca tocmai la inviere!

- Si lumea-l asteapta sus.

- Toti cred in el, unii sunt aproape distrati de atata credinta. Acus-acus or sa infloreasca lespezile mormantului ca petalele unui nufar, si mortul va invia, cum e si firesc, dupa atata asteptare a omenirii. Si se va inalta la cer, dandu-ne si noua un exemplu luminos.

- Ca noi, oamenii, numai atata vrem: un exemplu de inviere. Apoi ne vom duce linistiti pe la casele noastre.

- Dar vrem sa-l vedem intai pe el.

- Iar el e aici, in mormant, la capatul puterilor, si nici nu mai are glas sa urle pana la ei: "Oameni buni, invierea se amana!"

Ar trebui să se pună un grătar la intrarea în orice suflet. Ca să nu se bage nimeni în el cu cuţitul.'

'Mi se pare mie sau e târziu? Cum a trecut timpul! Începe să fie târziu în mine. Uite, s-a facut întuneric în mâna dreaptă şi-n salcâmul din faţa casei. Trebuie să sting cu o pleoapă toate lucrurile care au mai rămas aprinse, papucii de lângă pat, cuierul, tablourile. Restul agoniselii, tot ce se vede în jur, până dincolo de stele, n-are niciun rost s-o iau, va arde în continuare. Şi-am lăsat vorbă în amintirea mea, măcar la soroace mai mari, universul întreg să fie dat lumii de pomană.'

'Aşa e, trebuie să punem semne la fiecare pas, să ştii unde să te opreşti, în caz de ceva. Să nu mergi tot înainte. Să nu te rătăceşti înainte.'

'Cu mine se petrece ceva .O viata de om.'


'Daca as avea mijloace, n-as mai face nimic altceva decat o banca de lemn in mijlocul marii. Constructie grandioasa de stejar geluit, sa respire pe ea, in timpul furtunii, pescarusii mai lasi. E destul de istovitor sa impingi din spate valul, dandu-i oarecare nebunie; vantul, el, mai degraba, s-ar putea aseza acolo din cand in cand. Si sa zica asa, gandindu-se la mine: "N-a facut nimic bun, in viata lui, decat aceasta banca de lemn, punandu-i de jur-imprejur marea". M-am gandit bine, lucrul asta l-as face cu draga inima. Ar fi un lacas de stat cu capul in maini in mijlocul sufletului.
(Iona)