...să admitem nu atât iminenţa eşecului, ci, dimpotrivă, forţa exemplară a luptei. Puţin contează concluzia finală. Cineva s-a revoltat...
Albert Camus:
Aparent negativă, pentru că nu rezolvă nimic, revolta e profund pozitivă pentru că relevă întotdeauna ceea ce merită apărat în om.
A vrea înseamnă a isca paradoxuri.
Ispita comună tuturor inteligenţelor: cinismul.
Iraţionalul, nostalgia umană şi absurdul care rezultă din înfruntarea lor - iată cele trei personaje ale dramei umane.
Binele e o visare, un proiect mereu amânat şi urmărit cu un efort istovitor, o limită pe care n-o atingem niciodată, domnia lui e imposibilă. Numai răul poate merge până la marginile sale şi domni absolut.
O anumită continuitate în deznădejde sfârşeşte prin a naşte bucuria.
Nu lăsa pe nimeni să fie prioritatea ta, în timp ce tu devii opţiunea lor.
Dacă un stăpân nu se poate lipsi de sclavul său, care din cei doi este un om liber?
Nu merge în spatele meu, s-ar putea să nu conduc. Nu merge în faţa mea, s-ar putea să nu te urmez. Mergi lângă mine şi fii prietenul meu.
Cucerirea sau jocul, iubirile fără număr, revolta absurdă, sunt tot atâtea omagii pe care omul le aduce propriei sale demnităţi într-o luptă în care este dinainte învins.
Dacă ar trebui să scriu o carte de morală, primele 99 de pagini le-aş lăsa goale şi pe a o suta aş scrie: "Există o singură datorie. Aceea de a iubi".
Important nu este să te vindeci, ci să trăieşti cu bolile pe care le ai.
Acum stiu că omul este capabil de fapte mari. Dar dacă nu este capabil de un sentiment mare, atunci nu mă interesează.
Trebuie să trăim şi să creăm. Să trăim până la lacrimi.
Nu, n-aţi înţeles că totul constă în a o lua de la capăt.
No comments:
Post a Comment