Atat de aproape de linia de sosire ca incepi sa simti gustul de rasplata dulce. Timpul se dilata in concordanta cu midriaza simpatica. Ritmul accelereaza pasii. O ultima incordare...Esti acolo...inca putin. Doar o parere te mai desparte de tot...
Si totusi...si totusi...la o milisecunda de ruperea panglicii pamantul se crapa in fata ta si te inghite ca si cum nu l-ai fi sarutat cu talpile tale niciodata. Te scuipa apoi in spate, intr-o mocirla de picioare obosite si plictisite care vor doar sa mai apuce linia de sosire...Intr-o ingramadire lipsita de forta si de ambitii pe care doar inertia o impinge mai departe. Intr-o stupiditate inodora si incolora...O sumatie de planuri in care nu se mai disting lumini si umbre...o masa amorfa de oase, carne si vise meschine...
Poate daca nu te atingea catharsisul gustului dulce...acum nu-l resimteai atat de dur pe cel amar care iti invadeaza papilele si sufletul.
Senzatia nisipului care se scurge printre degete...
2 comments:
poate ca nu realizezi ca mediocritatea nu e un lucru asa rau. ca pana nu o sa o imbratisezi nici nu o sa o cuprinzi,sau depasesti.
cei mai multi oameni sunt mediocri, pentru ca daca nu ar fi ei nu ar mai reprezenta mediocritatea. concluzia logica e ca ai toate sansele sa fi unul dintre ei.
iar cu cat privesti mediocritatea cu mai mult dispret cu atat te priveste mai intens inapoi zambindu-ti,ca o oglinda in care te vezi pe tine insati.
'daca privesti prea mult in abis , abisul va incepe sa te priveasca inapoi' asta ca o concluzie mioritica nu?. nu e vorba de neacceptare. toleranta e imperativa supravietuirii in societate. e vorba de revolta, neconstructiva ce-i drept, impotriva condititei si conditionarilor... independente de vointa si controlul propriu.
Post a Comment