S-a intors cu fata spre cearsaf. Cu spatele la el, incerca sa-i ascunda nodul din gat, furtuna din ochi. Stia ca nu poate sa recunoasca nimic in fata lui. Suferinta inseamna slabiciune si nu isi mai permitea un punct ahilean in care sa o loveasca cu inconstienta unui copil care se joaca. Avea de ales: sa scuipe naduful care ii ardea tamplele ingandurate si pieptul impovarat, sau sa inghita tot. Nimic nu avea sa se schimbe daca isi exorciza iubirea. Nenorocita asta de iubire atat de intens mestesugita de-a lungul timpului incat sa incapa doar intr-o mangaiere, strivita si comprimata doar intr-o privire, mestecata doar intr-un sarut. Cartile erau decartate, mana era juacata, pariurile puse. Cartile pe fata nu aveau sa schimbe nimic. Si nimeni nu joaca la bluff in mize atat de mari. Pass. A sovait o clipa... si a ales sa construiasca mai bine o amintire din acel moment, sa nu-l strice, sa-l conserve frumos pentru timpuri de aduceri aminte:
-Ce ai?
-Nimic...mi s-a facut putin somn. Hai pana la geam sa-ti arat un apus de soare superb! Sa vezi cum se vede marea aurie...
L-a luat de mana si si-au lipit trupurile goale in fata ferestrei, coplesiti de spectacolul grandios . L-a privit o clipa, i-a mangaiat usor gatul si si-a lipit buzele de ale lui...inghitind..in sec.
No comments:
Post a Comment