'I don't mind you keeping me on pins and needles
If i could stick to you
And you stick me too'
Despre cine vorbeste vantul?
La cine se uita soarele?
Pe cine atinge ploaia?
Marin Sorescu:
Cu o basma verde
Si le-am spus sa ma gaseasca.
Si copacii m-au gasit imediat
Cu un hohot de frunze.
Am legat pasarile la ochi
Cu-o basma de nori
Si le-am spus sa ma gaseasca.
Si pasarile m-au gasit
Cu un cantec.
Am legat tristetea la ochi
Cu un zambet,
Si tristetea m-a gasit a doua zi
Intr-o iubire.
Am legat soarele la ochi
Cu noptile mele
Si i-am spus sa ma gasesca.
Esti acolo, a zis soarele,
Dupa timpul acela,
Nu te mai ascunde.
Nu te mai ascunde,
Mi-au zis toate lucrurile
Si toate sentimentele
Pe care am incercat sa le leg
poezie
Esti atat de statornica in gandul meu,
Incat ai putea fi imprejmuita cu un gard.
Va fi, desigur, unul inalt, foarte inalt
Sa nu poata sari peste el aerul din restul lumii.
Si-n varful fiecarei sipci ascutite cate o stea:
Ca un glob obisnuit sau, si mai bine: capetele
Celor ce-au indraznit sa te iubeasca.
Aici, in regiunea fiintei mele
Ma dor toate organele,
Ziua ma doare soarele
Iar noaptea luna si stelele.
Mi s-a pus un junghi in norul de pe cer
Pe care pana atunci nici nu-l observasem
Si ma trezesc in fiecare dimineata
Cu o senzatie de iarna.
Degeaba am luat tot felul de medicamente
Am urat si am iubit, am invatat sa citesc
Si chiar am citit niste carti
Am vorbit cu oamenii si m-am gandit,
Am fost bun si-am fost frumos...
Toate acestera n-au avut nici un efect, doctore
Si-am cheltuit pe ele o groaza de ani.
Cred ca m-am imbolnavit de moarte
Intr-o zi
Ca nu dorm cand dorm
Nu stiu ce am,
Ca nu sunt treaz,
Cand stau de veghe.
Nu stiu ce am,
Ca nu ajung nicaieri,
Cand merg.
Nu stiu ce am,
Ca stand pe loc
Sunt, hat , departe.
Doamne, din ce fel de huma
M-ai luat in palmele tale calde
Si cu ce fel de saliva
Ai amestecat si-ai framantat huma-mi?
De nu stiu ce am
Ca exist,
Nu stiu ce am
Ca nu mai am nimic,
Decat pe tine.
De dragoste
• Ghici unde bat?
Pe cine vreau sa tapez de un sarut?
Afla de la mine
Ca daca n-ar fi si lucruri de-astea
Absolut dumnezeiesti,
Desi sunt de la natura,
Asa pretinde natura.
Multumesc,
Esti atat de plina de socuri electrice.
Ce s-ar intampla, ce s-ar intampla?
Lasa ca stii tu.
• Oamenii se simt singuri si au nevoie
De o iubire neconsfintita decat prin ea
Insasi, spusa pe sleau, pe imbracate ori pe
Pielea goala – ce e mai frumos decat
Trupul omenesc?
• N-as fi fericita sa pot trai asa,
Nu gasesc rostul iubirii, daca nu ma lasi sa ard.
Uite cum se ridica fumul din tigara asta
Si ea a ars, asta m-a deranjat
Ca prea te porti cu manusi,
Ma supar si ma lasi asa, sa nu ma supar, nu fortezi.
• Cand ma gandesc la tine
Imi vine sa inchid usa cu cheia
Sa nu intre cineva peste noi
Ne-ar gasi lungiti lesinati,
Ar crede ca s-a comis o crima,
Cand colo exact contrariul,
Care e contrariul asta?
Sa faci un bine vital,
Nu un rau capital,
Sa pui umarul la aducerea pe lume a unui om.
Exact chinul nostru ca sa zic asa,
Chin dulce ca mierea de flori de salcam...
Iata-ne in aceasta plasa a destramarii,
Zvarcolindu-ne in beneficiul vaduvelor...
...E aproape o lupta corp la corp...
Te-ai insinuat ca o jale,
Care nu te-apuca de-o data,
Ci asa incetul cu incetul
Intai ti-e sete de-o vorba,
La urma ti-e foame
De buzele care spun vorba,
La urma ti-e dor...
Atatea intamplari - si se desfac
Si se intorc, mari lotusi, inapoi,
Spre luciul amintirilor din noi.
Astept iubirea ta sa-mi pice-n gand
Si sa o caut vesnic, frematand,
Ca pe-un inel scapat intr-o fantana –
Verigheta pe izvorul din tarana.
Sa ma dau la fund pentru o vreme.
E mai bine asa,
Pentru o vreme,
Si m-am dat.
La fund toti se impiedicau de mine.
Si-am iesit iar la suprafata.
Acum om vedea...
Ca un microb frumos,
Si sunt fericit
Fiindca imi place aerul tandru
Din jurul tau.
Acum imi vei circula nestingherita
In Univers,
Si in fiecare zi imi vei trimite cate o stare sufleteasca
In loc de scrisoare.
Cred ca uneori voi fi trist
Ca un elefant omorat de un fluture,
Si te-as da afara
Dar nu voi sti unde sa te gasesc:
Tu imi vei fi cand intr-o mana,
Cand intr-un ochi, ori pe frunte,
Cand intr-un gand.
Am ajuns aici
Printr-o regreatabila confuzie.
Au trecut peste mine
Masini mici,
Autocamioane,
Tancuri
Si tot felul de picioare.
Am simtit soarele pana la
Si luna
Pe la miezul noptii.
Norii ma apasa cu umbra lor,
De evenimente grele
Si importante
Am facut bataturi.
Si cu toate ca-mi port
Cu destul stoicism
Soarta mea de granit
Cateodata ma pomenesc urland:
Circulati numai pe partea carosabila
A sufletului meu,
Barbarilor!
A răcnit sufletul,
Opreşte să mă dau jos!
Sunt sătul de atâtea corvezi,
De-atâtea determinări, obligaţii şi legi,
Eu am fost făcut să fiu liber!
- Nu pot să mă opresc,
I-am spus pământului,
(Pământul din mine),
Dă-te jos din mers,
Dacă-ţi dă mâna
Şi fă-o chiar acum,
Când eu o virez
Spre scârbă şi tină.
Dă-te jos în cer,
Prietene de-o viaţă,
Te iau când revin.
De ce ai impresia că ai plecat
Tu?
Primăvara şi toamna
Te tot uiţi pe cer, pierdut în gânduri,
Stoluri de păsări vin,
Stoluri de păsări pleacă,
De ce ai impresia că mergi tu?
Toată viaţa m-am uitat pe fereastră,
Pironit într-un colţ
De autobuz, de tren, de vapor
Hurducat de căruţă
M-am uitat cum fug de mine copacii,
Oameni, oraşe, continente
De ce sunt copleşit de atâtea emoţii,
De ce am impresia
Că am cunoscut lumea?
Iar al meu cu electricitate.
Dragostea ta umple cerul de fum,
A mea e din flacari curate.
Totusi vom mai merge impreuna
O buna bucata de pamant,
O buna bucata de cer,
O buna bucata de luna.
Vom fi fericiti pentru iarba
Si pentru lac,
Vom slavi drumul drept cu cate-o gura
Si vom tine un moment de reculegere
Pentru fiecare cotitura.
Ne vom lua dupa umbra mea
Care merge inainte.
Ne vom lua dupa primul gand,
Ne vom lua dupa doua-trei cuvinte.
Pana ne va iesi in cale
Sfanta Vineri
Sa ne spuna printre altele
Ca nu mai suntem tineri,
Si ca ea n-o sa ne mai dea de-acum
Nici electricitatea pentru flacara,
Nici lemne pentru fum.
Si ma plictisesc fara primejdii
Deasupra capului,
Nu c-as vrea sa musc din ea,
Stiu doar ce-nseamna momeala
Dar m-am obisnuit c-o anumita tensiune
Si n-o mai pot schimba la varsta mea.
Cu mâna ta. Este un fel de-a te pastra
Inaintea ochilor, pe imensul cadru de zapada,
Ca un perete pe care schiaza
Gindurile noastre de iarna.
Din fuga trenului ai zarit
Prin nameti un vinator.
A aparut intii pusca intinsa - Tocmai ochea
Un fulg de zapada.
O bubuitura si toata iarna
S-a naruit din cer, ingropindu-l în zapada.
Copacii parca plecasera si ei
Să haituiasca Baraganul
Iata-ne, asadar pierduti în desertul alb,
Pe care, de fapt, l-ai si provocat.
Ai dorit atita să ninga, stiai ca fenomenul tine
De concentrarea ta… Si te-ai concentrat prea mult!
Acum, nu se mai opreste.
Roseata din obraji coloreaza peisajul. Ai febra?
“Nu, dar vreau să colorez peisajul”.
Foloseste rujul, mai bine.
Tu esti de tinut intr-un castel
Pe-o iarna ca aceasta, cu clopotei la fulgi.
Si eu să vin la tine
Intr-o sanie trasa de cerbi,
Să mă urc în iatac, pe-un turtur imens,
Să urc si să cobor, ca e alunecos,
Si iar să dau să mă catar… si tu să-mi arunci
Niste pinteni.
Să cioplesc sloiul, urcindu-mă
Să-i dau pinteni
Si să apar sus, c-o floare de gheata
In mâna. “Unde e geamul?
Să-ti plantez pe el aceasta
Floare de gheata.”
“O, ador florile de gheata”, să zici,
“Unde-ai gasit-o?” Hai să iesim putin.
“Unde, iar afara? Iar în zapada? Iar în tren?
Iar vagon neincalzit?”
Eu sint un om de interior,
Pentru ca sint numai suflet
Si sufletul e de interior.
Sint un om de budoar, de stat intre perne,
Printre carti, printre rujuri…
Tot ce emana caldura
Si intimitate. Pune-mă la o masa de restaurant
C-o suta de insi în jur,
Care se uita la tine
Si inghet.
N-am ce să-ti spun, parca nu ne mai cunoastem.
Tu îmi citesti inceputul de enervare
Pe freamatul degetelor,
Pe miscarea de la coltul ochilor
Si “Hai să mergem”, zic.
“Unde?”
In castel. Stiu eu unul, dar nu s-ajunge acolo
Decât c-o sanie trasa de cerbi.
Tot în tren sintem? Tot.
Trebuie sa-mi tai venele,
Acum e abia pranzul,
Mai am de trait cateva ore bune.
Casc si ma uit pe fereastra,
Privesc dupa soare care nu mai apune
Si ma plictisesc ingrozitor
'Fericirea nu vine niciodată atunci când trebuie.'
'Straşnic năvod mai am. Vreau să prind cu el acum soarele. Doar atât! Soarele! Şi să-l pun la sărat, poate ţine mai mult.'
'Pe omenire o doare-n fund de soarta ta. Ce, când ţi-a fost bine, când te-ai închis în casă cu femeia ta, ai urlat că eşti fericit? Şi chiar de-ai fi urlat, pe omenire ar fi durut-o-n fund de fericirea ta.'
'Un sfert de viaţă îl pierdem făcând legături. Tot felul de legături între idei, între fluturi, între lucruri şi praf. Totul curge aşa de repede, şi noi tot mai facem legături între subiect şi predicat. Trebuie să-i dăm drum vieţii, aşa cum ne vine exact, să nu mai încercăm să facem legături care nu ţin. De când spun cuvinte fără şir, simt că-mi recuperez ani frumoşi din viaţă.'
'- Sunt ca un Dumnezeu care nu mai poate invia. I-au iesit toate minunile, si venirea pe pamant, si viata, pana si moartea, dar o data ajuns aici, in mormat - nu mai poate invia. Se da cu capul de toti peretii, cheama toate siretlicurile mintii si ale minunii, isi face vint in dumnezeire ca leul, la circ, in aureola de foc. Dar cade in mijlocul flacarilor. De atatea ori a sarit prin cer, nici nu s-a gindit c-o sa se poticneasca tocmai la inviere!
- Si lumea-l asteapta sus.
- Toti cred in el, unii sunt aproape distrati de atata credinta. Acus-acus or sa infloreasca lespezile mormantului ca petalele unui nufar, si mortul va invia, cum e si firesc, dupa atata asteptare a omenirii. Si se va inalta la cer, dandu-ne si noua un exemplu luminos.
- Ca noi, oamenii, numai atata vrem: un exemplu de inviere. Apoi ne vom duce linistiti pe la casele noastre.
- Dar vrem sa-l vedem intai pe el.
- Iar el e aici, in mormant, la capatul puterilor, si nici nu mai are glas sa urle pana la ei: "Oameni buni, invierea se amana!"
Ar trebui să se pună un grătar la intrarea în orice suflet. Ca să nu se bage nimeni în el cu cuţitul.'
'Mi se pare mie sau e târziu? Cum a trecut timpul! Începe să fie târziu în mine. Uite, s-a facut întuneric în mâna dreaptă şi-n salcâmul din faţa casei. Trebuie să sting cu o pleoapă toate lucrurile care au mai rămas aprinse, papucii de lângă pat, cuierul, tablourile. Restul agoniselii, tot ce se vede în jur, până dincolo de stele, n-are niciun rost s-o iau, va arde în continuare. Şi-am lăsat vorbă în amintirea mea, măcar la soroace mai mari, universul întreg să fie dat lumii de pomană.'
'Aşa e, trebuie să punem semne la fiecare pas, să ştii unde să te opreşti, în caz de ceva. Să nu mergi tot înainte. Să nu te rătăceşti înainte.'
'Cu mine se petrece ceva .O viata de om.'
'Daca as avea mijloace, n-as mai face nimic altceva decat o banca de lemn in mijlocul marii. Constructie grandioasa de stejar geluit, sa respire pe ea, in timpul furtunii, pescarusii mai lasi. E destul de istovitor sa impingi din spate valul, dandu-i oarecare nebunie; vantul, el, mai degraba, s-ar putea aseza acolo din cand in cand. Si sa zica asa, gandindu-se la mine: "N-a facut nimic bun, in viata lui, decat aceasta banca de lemn, punandu-i de jur-imprejur marea". M-am gandit bine, lucrul asta l-as face cu draga inima. Ar fi un lacas de stat cu capul in maini in mijlocul sufletului.
(Iona)
No comments:
Post a Comment